Slăbești ușor și sănătos cu pachetul Smart Diet

Cred că sănătatea este darul cel mai de preţ pe care-l are omul. Atunci când o avem, când nu ne doare şi nu ne deranjează nimic, nu o preţuim. Trebuie să ne îmbolnăvim ca să realizăm că prima bogăţie ea e şi că fericirea noastră constă în sănătate în primul rând. După ce o mare parte din viaţă ne-o petrecem consumându-ne sănătatea ca să câştigăm bani, ajungem la un moment dat să cheltuim toţi banii (şi uneori nu ne ajung) pentru a recupera sănătatea pierdută. Din nefericire, conştientizăm prea târziu acest lucru şi începem s-o preţuim abia atunci când vedem câte eforturi suntem nevoiţi să facem ca s-o aducem înapoi. Sănătatea n-o putem cumpăra, trebuie doar s-o păstrăm, să fim atenţi la modul de viaţă pe care-l ducem şi să-nvăţăm să trăim în armonie pe pământul ăsta.

Fiecare dintre noi este responsabil de propria stare de sănătate, iar aceasta poate fi îmbunătăţită şi menţinută printr-o dietă corectă, mișcare/activitate fizică, odihnă și dacă se poate fără stres, inamicul numărul 1 al sănătății.

Mişcarea este cu siguranţă un remediu miraculos și este necesară unei vieţi sănătoase. Ea ne aduce tonus, energie, ne încarcă bateriile. Putem face mişcare în mai multe feluri, de la mers pe jos până la alergat/jogging, dans, aerobic, fitness, exerciţii uşoare de gimnastică făcute în casă, mers pe bicicletă sau cu rolele. Orice, ideea este să facem mişcare în mod constant.

Nu fac mișcare atât de mult pe cât mi-aș dori, dar nu sunt nici cea mai sedentară persoană. Îmi place să merg mult pe jos, să fac drumeții, îmi place să mă plimb cu rolele, cu trotineta sau cu bicicleta. Mersul pe jos îmi face piciorul frumos, la fel şi mersul pe bicicletă. Dar nu numai piciorul, ci şi corpul. De ce să mai dau bani la sală, când mă pot plimba cu bicla? Îmi lucrez corpul, mă distrez şi sunt prietenoasă cu mediul.

La capitolul odihnă și somn ar mai trebui să lucrez puțin. Nu reușesc întotdeauna să am cele 8-9 ore de somn care-mi sunt necesare, dar mă străduiesc. Cel mai prost stau însă cu dieta. Mâncatul pe fugă, mesele neregulate, mâncatul la ore târzii, obiceiurile alimentare proaste (fast-food, dulciuri), mi-au adus câteva kilograme în plus, în plus mi-au creat și ceva probleme cu stomacul (gastrită, reflux gastro-esofagian). În ultimul timp am evitat unele alimente însă tot nu sunt mulțumită de dieta mea. Problema mea este că sunt gurmandă și nu rezist tentațiilor care sunt la tot pasul în zilele noastre (covrigi, produse de patiserie, pizza, prăjituri). Recunosc, nu am încercat până acum vreo dietă ca să slăbesc, poate și pentru că situația nu este atât de gravă, dar mai mult pentru că sunt pofticioasă. Cel mult am exclus unele alimentele (ciocolată, pâinea albă, lactatele grase, carnea grasă și… cam atât) sau am ținut regim pe o perioadă scurtă, timp în care am simțit că mă infometez, de aia nici nu am rezistat prea mult… de foame. Mi-aș dori însă să mai slăbesc puțin, dacă se poate ușor, fără efort, fără înfometare și sănătos. Există vreo dietă de genul ăsta??

Dacă te uiți pe net toate dietele pe care le găsești se recomandă ca fiind perfecte. Găsești la fiecare și păreri pro și contra. De multe ori însă, din ce am auzit de pe la cunoscuți, pot produce carențe grave din punct de vedere nutrițional. Din punctul meu de vedere, dieta perfectă ar trebui să includă de toate :), adică legume, fructe, carne, lactate (ușoare), cereale integrale și ceva dulce, că doar avem nevoie și de glucide :). Și bineînțeles, cu aportul de lichide satisfăcut. Hidratarea e foarte importantă. Minim doi litri de lichide pe zi care pot fi apă, din fructe și legume, ceaiuri, supe de legume și chiar din carne slabă.

Am văzut de curând un pachet pentru slăbit care rezonează cu ceea ce-mi doresc eu. Conține trei mese principale plus o gustare pentru 7 zile. Din ce-am observat eu mâncărurile sunt ușoare, dar par sațioase și conțin de toate. Mâncarea este gătită în “casă” cum s-ar zice, meniurile pe zile fiind atent concepute de nutriționiști astfel încât să compună o dietă sănătoasă pentru slăbit.

Pachetul se numește Smart Diet și se livrează la domiciliu. Se poate comanda online. Deci, pe lângă faptul că e sănătos – fără înfometare, eficient, este și confortabil, ideal pentru persoanele foarte ocupate care nu au timp să gătească sau pentru cele care vor să-și petreacă timpul altfel decât în bucătărie. Se pot comanda oricâte săptămâni este necesar până ajungi la rezultatul dorit.

Meniurile sunt diversificate, astfel că n-o să te plictisești mâncând tot timpul aceleași alimente. Poți alege unul dintre cele trei pachete: White, Purple, Green. Green este pentru vegetarieni (și nu numai), nu conține carne. Eu am rămas “wow” când am văzut ce poate conține un meniu săptămânal. Paste bolognesse, supă de găluște, pui tikka masala, pui în sos de vin cu mazăre și ciuperci, supă cremă de vită picantă cu roșii, ciorbă de perișoare cu pui, curcan cu sos dulce-acrișor, pui thai cu lapte de cocos și curry. Adică, pot să slăbesc fără să fac sacrificii culinare?? Cam așa ceva… Și meniul pentru vegani e foarte yummy: supă cremă de roșii, supă cremă de cartofi și cocos, lasagna vegetariana sau korma cu legume. Deci, mesele sunt și gustoase nu numai sănătoase și potrivite pentru pierderea în greutate. În plus, nu trebuie să stai să calculezi numărul de calorii. E deja calculat și atât cât trebuie.

Ar mai fi ceva de adăugat. Într-adevăr, Smart Diet te ajută să ajungi la silueta dorită simplu și sănătos, fără efort, dar trebuie să respecți câteva lucruri: să mănânci la ore fixe, să mănânci doar ce conține pachetul zilnic, nimic în plus, să ții cont de indicațiile de pe pachet (referitoare la temperatura de păstrare și de încălzire) și să nu consumi alcool. Atât! Eu zic că e ușor. Și mai zic că merită încercat.

Articol înscris la Spring SuperBlog 2019, proba nr. 11, sponsor Smart Diet Experience

Smart Diet pentru oameni smart!

 

 


2 thoughts on “Slăbești ușor și sănătos cu pachetul Smart Diet

  1. Succes la concurs și la plimbările cu bicla ori cu trotineta. 🙂 Nu sunt rău, desigur și la dietă, dacă asta ți-e voia. Dar părerea mea sinceră e că ești chiar drăguță iar dietele, oricât de prietenoase s-ar declara, sunt mai mult decât ce par, sunt imixtiuni în libertatea unei persoane. Și pentru ce?

Lasa un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.