Despre cauciuc şi importanţa acestuia în viaţa noastră

Azi, pe blog, despre cauciuc. 🙂 Importanţa cauciucului în viaţa noastră o ştim cu toţii, atât a celui natural, cât şi a celui sintetic. Element indispensabil în producerea multor obiecte folositoare şi valoroase (textile, tehnice, casnice, sanitare, etc.) pentru noi oamenii, cauciucul ne-a simplificat mult viaţa, iar în prezent, putem spune că viaţa ar fi complicată fără el.

cauciucuri

Facem acum un exerciţiu de imaginaţie şi ne gândim cum ar fi lumea dacă n-ar există cauciucul, dar înainte de asta să vedem câteva curiozităţi despre cauciuc şi o scurtă istorie.

        Ştiaţi că:

  • Indienii aborigeni au fost primii care au descoperit latexul, lichidul lăptos produs de arborii de hevea braziliană din care provine caucuiucul natural? Aceştia îşi confecţionau căptuşeli impermeabile pentru corturi punând un strat de latex între cele straturile de ţesătură sau îşi făceau încălţări impermeabile ungându-şi picioarele cu latex, apoi îl lăsau să se usuce, să se întărească.
  • Cauciuc înseamnă copacul care plânge? În limba aborigenilor din America de Sud, cau înseamnă copac, iar ciuc – plânge, curge.
  • În Europa, cauciucul a apărut pentru prima dată în secolul al X-lea, atunci când Christofor Columb a descoperit America de Sud? El a văzut acolo mingile de cauciuc şi le-a adus pe continentul european
  • Charles Goodyear este inventatorul cauciucului sintetic. Acesta şi-a dorit să creeze un cauciuc mai tare care să reziste în timpul curselor de maşini şi astfel, în urma unui experiment care s-a dovedit a fi o întâmplare (căci Goodyear a scăpat din greşeală o bucată de cauciuc presată cu sulf pe o plită fierbinte), a reuşit să înmoaie cauciucul natural şi apoi să-l întărească. A doua zi, a observat că bucata de cauciuc era elastică şi rezistentă la frig şi căldură mare. În 1839, a făcut Goodyear această descoperire, după o muncă de doi ani.

cauciuc_natural

Ceea ce-i da importanţă cauciucului şi-l face pe acesta să fie valoros, este elasticitatea acestuia, proprietatea de a-şi schimba formă sub acţiunea unei forţe, de a se întinde sau contracta şi de a reveni la starea iniţială.

De asemenea, cauciucul mai are o caracteristică importantă, aceea că nu se dizolvă în apă. Pe baza acestei proprietăţi, englezul Macintosh a obţinut un material ce respinge apa după ce a vărsat cauciuc pe o bucată de pânză. Iar începând cu anii 1832 a început să confecţioneze impermeabile de ploaie şi galoşi, numite Macintosh. Acestea nu erau rezistente la temperatură, astfel la frig deveneau fărâmicioase, iar la căldură lipicioase, însă, aşa cum am văzut, câţiva ani mai târziu, Goodyear a descoperit procesul de vulcanizare a cauciucului.

În 1860, Greville Williams reuşeşte distilarea cauciucului natural, un pas important în procesul de sintetizare a cauciului artificial din izopren şi acid clorhidric, dexoperire făcută de către Gustave Boucharda, urmând că în 1900, J. Kondakow să sintetize cauciucul din dimetilbutadiena. Dar Fritz Hofmann este cel care a primit patentul de obţinere a cauciucului artificial în anul 1909 lui „Fritz Hofmann”. Câţiva ani mai târziu (1915-1918), firma Bayer din Leverkusen a produs o cantitate de 2500 de tone cauciuc artificial, dar prima producţie de cauciuc sintetic, rentabila din punct de vedere economic a fost cauciucul SBR fabricat în 1929 prin metoda de polimerizare a emulsiei a lui Walter Bock din 1,3-Butadienă şi styrol.

În prezent, aproape 70 % din producţia totală de cauciuc este folosită ca materie primă pentru producerea anvelopelor de maşini. O altă întrebuinţare semnificativă o are în industria hârtiei, industria textilă şi în medicină (mănuşile din latex), dar este prezent în toate domeniile de activitate şi este nelipsit din viaţa noastră. Vă vine să credeţi sau nu, dacă n-ar mai exista cauciucul, nu am mai putea primi sau trimite colete, nu am mai avea pâine proaspătă în fiecare zi şi nici n-am mai putea face mişcare pe benzile de alergare din sălile de fitness, pentru că azi, în producţia industrială, logistică şi de transport, benzile transportatoare din cauciuc reprezintă componente indispensabile ale întregului sistem în centrele de distribuţie şi logistică, în supermarket-uri la casele de marcat, în aeroporturi, în sortarea bagajelor.

banda-de-alergare-Elastimpex_SuperBlog

E-probe-Elastimpex_SuperBlog-2015-lumea-fara-cauciuc-300x196

E-utilitatea-cauciucului-Elastimpex_SuperBlog

E-proba-lumea-fara-cauciuc-articole-Elastimpex_SuperBlog

Poate nu realizăm pe moment importanţa acestora, nu sunt întodeauna vizibile, dar peste tot în jurul nostru, benzile transportatoare şi plăcile din cauciuc asigură bunul mers alvieţii noastre contemporane.

logo_elastimpex_superblog-sponsor-2015

Cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul producţiei de benzi transportoare şi plăci tehnice din cauciuc, Elastimpex România oferă clienţilor produse şi servicii personalizate, cruciale în dezvoltarea de soluţii inovatoare în domeniile producţiei, fluxului de materiale şi logisticii.

Firma ELASTIMPEX produce o gama largă de benzi transportoare din cauciuc, plăci şi covoare tehnice din cauciuc şi oferă pentru acestea servicii complete de vulcanizare la cald şi la rece, suport tehnic şi asistenţă pe toată durata de exploatare a produsului. Benzile transportoare şi plăcile tehnice din cauciuc sunt standard sau adaptate la nevoile specifice ale clienţilor, având capacitatea de a răspunde cu cele mai diversificate forme geometrice şi dimensiuni de plăci şi covoare din cauciuc. Totodată, Elastimpex pune la dispoziţia clienţilor săi benzi transportoare speciale: benzi transportoare cu chevron, benzi cu racleti şi velkante, sau benzi elevator cu cupe.

Articol înscris la SuperBlog 2015, proba nr.9, sponsor Elastimpex.


Lasa un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.