Amintiri (super)blogosferice de la mare. Impresii Spring SuperBlog 2019

Anul acesta, dupa o pauza de mai multi ani, m-am inscris din nou in competitia SuperBlog, varianta de primavara. As fi vrut sa ma inscriu in fiecare an, dar din lipsa de timp, nu am facut-o. Primavara aceasta insa mi-am facut curaj si am zis “fie ce-o fi, merg pana la capat”. Ba chiar am facut si un pariu cu mine insami, ca de data aceasta voi respecta deadline-urile si voi scrie articolele la timp, nu ca in ceilalti ani cand m-am ales cu penalizari si desigur, pozitii proaste in clasament.

Si am reusit! Am terminat cu bine competitia, fara penalizari si pe un loc bunicel, iar in weekend-ul 3-5 mai am fugit la mare, la Gala Spring SuperBlog 2019 care a avut loc la Hotel Miorita Neptun. Aici am facut cunostinta cu ceilalti bloggeri, am participat la festivitatea de premiere si ne-am super distrat la petrecerea SuperBlog. Vremea a fost superba, calda si insorita si chiar daca nu am putut face baie, a fost minunat la mare si m-am simtit grozav. Tocmai intoarsa de la munte, din Covasna unde mi-am petrecut Pastele, mi-am continuat astfel concediul la mare 🙂

Cum am petrecut cu SuperBloggerii la mare

Weekend-ul SuperBlogosferic a inceput vineri, 3 mai. Am ajuns in Neptun dupa pranz, ne-am cazat la Hotel Miorita si dupa ce am baut o cafea pe terasa hotelului, am si fugit pe plaja sa vedem Marea Neagra pe care n-o mai vazusem de asta-vara.

Intrucat in prima zi nu am avut activitati, vineri a fost zi de acomodare si de relaxare. Am dat mai intai o tura de lac si apoi ne-am plimbat pe plaja.

Lacul Neptun este foarte frumos vara cand infloresc nuferii si e animat de broscutele galagioase.

 

Pe plaja din Neptun

Seara am luat cina la Hotel Miorita, in restaurantul hotelului proaspat renovat si modernizat. De altfel, intreg hotelul este renovat si modernizat. Am ramas placut impresionata cand i-am vazut noul facelift mai ales ca-l stiam de acum cativa ani cum arata, in paragina adica. De asemenea, am ramas placut impresionata si de primirea pe care ne-au facut-o gazdele noastre. Hotelul foarte curat, cochet, aranjat cu gust, iar mancarea a fost excelenta in toate cele 3 zile cat am stat acolo.

Hotel Miorita Neptun a asigurat cazare si masa gratuita (toate mesele) tuturor bloggerilor, sponsorilor si organizatorilor prezenti la gala. Gazdele noastre au avut grija sa ne simtim bine ocupandu-se totodata de programul artistic din ziua galei, de cina festiva si in acelasi timp asigurandu-ne distractia si divertismentul pe parcursul sederii noastre acolo.

Sambata, 4 mai, in cea de-a doua noastra zi la mare, Directia Cultura si Sport Mangalia ne-a oferit un tur ghidat al orasului Mangalia. Desi mai vizitasem Mangalia, de data aceasta, vizita a fost cu ghid de la care am aflat informatii pretioase, astfel ca am privit cu alti ochi acest antic oras-port al tarii noastre intelegandu-i si cunoscandu-i acum istoria.

Am primit si un pont de la ghid: unde se mananca cel mai bun suberek de la mare 🙂 Nu stiam de acest loc pana in acel moment, iar mie-mi place foarte mult suberekul (si cam toate preparatele turcesti 🙂 ). Este vorba de o simigerie-patiserie de pe strada Vasile Alecsandri. Este la 2-3 minute de Casa de Cultura din Mangalia si foarte aproape si de plaja/port/faleza. Foarte bun servit cu iaurt sau ayran. Asta ca sa stiti, in caz ca ajungeti in Mangalia si vreti sa mancati un suberek delicios.

SuperBloggerii la Muzeul de Arheologie Callatis

Plimbandu-te prin centrul Mangaliei, ruinele care-ti ies in cale, pot sa ti se para niste simple pietre, insa ele reprezinta mai mult de atat, sunt parte din istoria noastra si fiecare ascunde cate o poveste.

 

Pe faleza din Mangalia

Dupa ora 2 ne-am intors in Neptun, la hotel, ca sa luam pranzul si sa ne pregatim de gala care urma sa inceapa la ora 18.00. Pana atunci am mai dat o tura pe plaja pentru ca era o zi asa de frumoasa si insorita. De data asta mi-am facut curaj si am incercat marea… cu degetele (de la picioare 🙂 )

La intoarcerea spre hotel, am vazut 2 lebede pe lacul Neptun.

 

Gala Spring SuperBlog 2019

La ora 18.00 ne-am strans cu totii in sala de conferinte a hotelului unde a avut loc festivitatea de premiere Spring SuperBlog 2019.

Dupa gala, a urmat cina festiva (foarte bogata, delicioasa, cu preparate speciale).

Asociația Cultural-Educativa “Zestrea Callatiana” ne-a oferit un program artistic cu dansuri si cantece dobrogene.

Apoi, Blizzard Fashion a sustinut o prezentare de modă.

A urmat distracție, dans si voie buna la Party SuperBlog, alături de DJ Andreas, pana tarziu in noapte. Nu a lipsit desigur tortul SuperBlog 🙂

 

O zi de aventura si adrenalina

Duminică, 5 mai, după micul-dejun, am mers la Parc Aventura Paradis Land din Neptun, care ne-a oferit intrare si trasee gratuite.

Eu nu am facut traseu pentru ca mai facusem in alte parcuri de aventura. Am vrut altceva, experiente noi. Si am incercat un circuit de tiroliene, crazy jump si airsoft (cu pusca si pistol).

Un fleac, i-am ciuruit!

Crazy jump este un fel de bungee jumping, o saritura in gol, dar in picioare nu cu capul in jos si de la distanta mai mica. Din ce vazusem eu pe site-ul lor, mi s-a parut usor, dar cand a fost sa sar, mi-a fost o frica teribila (eu si asa am teama de inaltime). Totodata, mi s-a parut greu si la urcare, ca sa ajung la locul sariturii. Scara din sfoara si lemn pe care am urcat, era foarte incomoda si solicitanta (iti trebuiau ceva muschi si putere in brate ca s-o razbesti).

Inainte de saritura…

Ajunsa sus in copac, am stat cred ca vreo 10 minute lipita de copac, pana mi-am facut curaj sa sar. Am crezut c-o sa fie floare la ureche, dar n-a fost asa. In fine am reusit sa sar pana la urma.

Ne-am relaxat apoi prin parc, in hamac si la o cafea, iar dupa ora 13.00 am plecat din Neptun.

Ne-am plimbat si prin Constanta, pana la 7 seara cand am avut autocar spre casa. Pe faleza, la Cazino si prin centrul istoric al orasului.

In concluzie, a fost un weekend grozav la mare, m-am simtit excelent si mai vreau!

Felicitari echipei SwissPlan.biz (organizatorii competitiei SuperBlog)! Felicitari echipei Hotelului Miorita Neptun pentru organizarea si primirea frumoasa pe care ne-au facut-o! Si desigur, felicitari tuturor SuperBloggerilor participanti care au rezistat pana la finalul competitiei!

SuperBlog nu este o competitie usoara. Nu este un concurs de advertoriale, ci un concurs de creativitate destul de dificil, antrenant, stresant, care cere timp, ambitie si perseverenta.

Daca nu intervine altceva in programul meu si daca am timp, toamna aceasta imi doresc sa particip din nou la SuperBlog.

 


2 thoughts on “Amintiri (super)blogosferice de la mare. Impresii Spring SuperBlog 2019

  1. Multumim pentru participare si feedback, Andreea! Ne bucuram ca ne-am revazut si ca ti-a placut. Suntem de aceeasi parere: a fost grozav, abia asteptam sa repetam experienta 😀
    Sa ne regasim cu bine! Vara frumoasa!

Lasa un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.