În lumea magică a cărților: Povești cu și pentru copii, de la Librarul cu papion

Librarul își aranjă papionul cu ursuleți și se așeză confortabil în fotoliul său. Își puse ochelarii de citit, luă cartea de pe măsuță și începu să citească, dar la câteva minute fu întrerupt de un copil. 

– Ce papion drăguț ai azi! Mi-a plăcut foarte mult și cel cu emoji de săptămâna trecută, de la atelierul de povești și desene.

– Mulțumesc! Stai să-l vezi pe cel cu pisicuțe, e printre preferatele mele.

– Wow, ce tare, ador pisicile. Am un motan acasă, e cel mai bun prieten al meu.

– Cum îl cheamă?

– Miaunel.

– Și eu am un pisoi. Pe-al meu îl cheamă Pufoșel. Dar pe tine cum te cheamă?

– Rareș.

– Încântat de cunoștință, Rareș. Eu sunt Librarul cu papion, după cum bine știi. Poți să-mi zici Papionel sau Cărticel.

Ha ha ha, începură să radă amândoi.

– Domnule librar, voiam să-ți zic că-mi plac foarte multe atelierele tale de povești și de citit. Eu și mama venim destul de des în librăria ta ca să cumpărăm cărți și să te ascultăm. Și să știi că mă străduiesc să citesc cât mai mult, așa cum ne-ai învățat, dar mă plictisesc cam repede și uit și repede ce-am citit. Cum să fac să-mi placă cărțile și mai mult? Mama zice că așa trebuie. Și cum să fac să nu mai uit ce citesc?

– Ia un loc, Rareș. Vrei să-ți spun o povestioară? Una scurtă.

– Daaaaaa!

Era odată un învățător foarte bun care citea foarte mult și îi învăța și pe elevii săi să citească. El le spunea elevilor că o carte este izvorul înțelepciunii și că dacă vor să fie bogați, trebuie să citească cât mai mult.

Într-o zi veni la el unul dintre elevi și îi spuse:

– Învățătorule, am citit o mulțime de cărți dar le-am uitat pe marea majoritate. Înseamnă că am citit fără rost, nu? Unchiul meu îmi zice de fiecare dată când vine pe la noi că mai bine aș pune umărul la muncă și aș învăța o meserie decât să stau să trândăvesc în pat cu niște foi, că doar nu-s fată.

Învățătorul nu-i zise nimic și stătură așa în liniște câteva minute. După care, acesta îi spuse elevului că-i este sete și îi dădu o sită murdară și învechită în care să-i aducă apă.

– Învățătorule, dar nu am cum să-ți aduc apă într-o sită. Glumești, nu?

– Deloc.

Știa că nu se putea contrazice cu învățătorul și că trebuie să se conformeze, așa că luă sita și se duse la râu.

( Am uitat să-ți spun că școala era undeva la țară, foarte frumos amplasată și aproape de o pădure, lângă un râu cu apă limpede.)

Bodogănind și spunându-și că-i absurd ce-i cere învățătorul, tot scufunda sita în apă. Bineînțeles, că nu avea cum să strângă apă în ea pentru că i se scurgea prin găurele.

Se sătură într-un final de absurditatea gestului și se duse iar la învățător.

– E imposibil să-ți aduc apă în sită și tu știi asta. De ce m-ai pus să fac o treabă fără rost?

– N-a fost fără rost, ia uită-te mai bine la sită. Când ți-am dat-o era murdară, acum e curată, zici că-i nouă. Apa nu s-a scurs degeaba prin orificii, ci a curățat-o.

Tu înainte de a fi citit erai precum sita la început, iar cărțile precum apa râului. Nu contează că nu le poți ține minte pe toate, cu siguranță ele ți-au curățat mintea și spiritul și te-au învățat să fii mai bun. Cu fiecare carte pe care ai citit-o, ai devenit mai înțelept.

Vezi tu, Rareș? Acesta este rostul cititului în viață.

– Cititul ne dezvoltă creativitatea, gândirea, vocabularul și cultura generală. E o formă de învățare și dezvoltare personală și uneori e la fel de palpitant ca însăși viață pe care o trăim. Nu, librarule? m-am pomenit eu că zic.

În tot acest timp ascultasem și eu povestea librarului cu urechile ciulite. Mă captivau întotdeauna poveștile lui frumoase unele cu tâlc, altele haioase. Mă fascina candoarea lui și râdeam mereu cu poftă la glumele lui. De câteva zile eram voluntar la sfârșit de săptămână în librăria lui pentru copii, mă ocupam de stocul de cărți, aranjam cărțile în librărie și mă asiguram să fie ordine și curățenie și totul la locul lui și frumos astfel încât copiii să se simtă bine.

– Uite, Rareș, hai să-ți fac cunoștință cu Andreea! Ea este noul nostru voluntar și sâmbătă mă va înlocui la atelierul de cărți și povești pentru că eu trebuie să plec din oraș. Andreea este și ea o iubitoare de cărți ca și mine.

– Ce-ai zis? Eu… atelier… povești… cărți… ? Să fiu eu librarul cu papion? Dar eu nu am umorul tău și nu știu să mă port cu copiii. Bine, știu să mă port cu nepoțica mea, cu un copil, hai maxim doi, dar cu o ceată, nu! Când sunt mulți, mă copleșescș în plus, am trac de scenă (na, că mă văzui și vedetă acum!).

– Haide, sunt sigur că te vei descurca! N-ai cum să te intimidezi, să te rușinezi în fața copiilor. Ei sunt doar foarte sinceri și spontani, în rest sunt foarte naturali și amuzanți. Nu trebuie decât să fii tu însăți, oricum în preajma lor n-ai cum altfel.

– Aaaa, scuze, trebuie să plec. Mă cheamă mama. Sâmbătă voi veni la atelier, Andreea. De abia aștept! zise Rareș. Paaaaa!

– Darrrrrr… nu știu să fac glume cu copiii. Eu știu glume de alea de adulți. 18+. Glumesc. Umorul meu sarcastic prinde de nu se poate la copii… Iar să mă maimuțăresc, sorry, ai greșit persoana. Și cine știe ce lucruri trăznite mă întreabă, de mă blochez.

– Nu trebuie, dragă, să te maimuțărești. Ți-am zis doar, trebuie să te comporți normal, natural și lucrurile o să curgă de la sine. Nu e deloc greu și e chiar frumos, magic, ai să vezi.

– Dar nu am papion și sunt fată. Fără papion n-are niciun farmec. Librăreasa cu papion roz bombon, LOL.

– Ba da, vei purta și papion, desigur. Ți-am pregătit câteva. Uite: cu buline, cu cățeluși sau cu floricele?

– Ăăăă, cu buline că-i mai de fete. Ah, ba nu, cu cățeluși, îmi plac foarte mult câinii. Dar și cu floricele e drăguț, de primăvară așa. Of, mă mai gândesc, sunt frumoase toate trei.

– Ok. Ți le las pe toate și te hotărăști tu. Iar de nu, poți să ți le schimbi. Cum fac vedetele, își schimbă ținuta la spectacol de mai multe ori, la fel o să faci și tu, dar tu o să-ți schimbi papionul.

Povestea pentru atelier o alegi tu, la fel și cartea. Ai liber din partea mea să decizi singură.

 – Pfffff, librarule, pentru asta îmi ești dator. Cu o carte de colorat!

Librarul cu papion mi-a zâmbit și s-a întors la citit. Eu mi-am luat la revedere și am plecat acasă.

Pe drum numai la atelierul de sâmbătă m-am gândit, deja eram super mega extra emoționată. Când am ajuns acasă, am început să cotrobăi prin dulap după ținute, să mă gândesc cum să mă îmbrac, cum să-mi fac părul. Am ales o rochie cu buline că și așa “am îmbulinat-o”. Să-i mulțumim librarului cu papion pentru asta, uf!

Însă sarcina cea mai grea rămânea să aleg povestea și cartea pentru atelier. Bineînțeles că în noaptea aia n-am dormit. I-am cerut ajutorul prietenului meu de nădejde, Google, pentru că și eu ca și elevul din povestea librarului, nu mai țineam minte ce-am citit când eram mică. Bine, dar eu măcar aveam o scuză, au trecute câteva decenii de atunci, vreo două spre trei (nu mai multe că nu-s așa babă).

Sâmbătă după-amiază am plecat mai devreme cu o oră la librărie ca să mai fac repetiții chipurile. Mi-am tras pe mine rochia îmbulinată, balerinii roz în picioare, mi-am făcut două codițe împletite, mi-am pus desigur papionul cu buline și am plecat cu trotineta mea turcoaz ca să mă dau cool în fața copiilor.

Pe la ora 17.00 a început atelierul. Aveam emoții cât librăria de mare. Și m-am gândit eu să-mi fac apariția pe “scenă” cu niște baloane uriașe de săpun. Copiilor le plac balonașele cu săpun, nu?

Slavă cerului, reacția a fost una pozitivă, au început să sară în sus după ele, să le prindă, să le spargă. Zâmbete, râsete, gălăgie. 

Le-am pus apoi o melodie pentru 3-4 minute, să se zbenguie puțin.

Gașca mea nu poate să stea liniștită

Nicio clipă

Hai și tu dacă simți așa

Vino-n gașca mea!

Erau foarte entuziasmați. Bravo, Andreio!

Apoi am oprit muzica dintr-odată și am început să vorbesc la microfon. S-a făcut liniște imediat, s-au așezat pe scăunelele lor și erau cu toții numai ochi și urechi la mine. Hopa! Nu-i a bună…

M-am înroșit instant că așa-s eu când vorbesc în public. Nu-mi mai găseam cuvintele și o clipă am crezut c-am dat-o în bară, dar în câteva secunde mi-a revenit inspirația și i-am întrebat:

– Ia să vedem, copii, cui îi place să citească? Mâna sus!

– Mie!

– Și mie!

– Și eu!

Am văzut mai multe mâini ridicate pe sus și mi-a plăcut asta. Dar într-un colțișor, mai retras, stătea un băiețel la vreo 8-9 ani care nu ridicase mâna. M-am dus la el și l-am întrebat:

– Ia zi tu, drăgălașule, ție ce-ți place să faci? Că am văzut că să citești nu-ți place dacă n-ai ridicat mâna.

– Mie-mi place să-mi citească mama povești, nu să citesc eu. Și să mă uit la desene animate.

– Bun și așa decât deloc, am zis eu. Și mie-mi plăcea să-mi citească mamaia mea. Și care-i povestea ta preferată?

– Pinocchio!

– Dar a ta? Care poveste e preferata ta? Cum te cheamă? am întrebat eu o fetiță care stătea tot așa mai retrasă.

– Maria. Mie-mi plac desenele cu Barbie și-mi place să mă uit la ele pe telefon când mănânc.

– Povestea preferată care e? De poveste te-am întrebat.

– Cenușăreasa îmi place cel mai mult.

– Foarte frumos! Și Cenușăreasa tot așa făcea când mânca, se uita la desene?

 – Nu, dar ea nici nu prea mânca că nu-i dădea mama vitregă să mănânce.

Cu toții am izbucnit în râs.

Un băiețel mai vlăjgan așa m-a întrebat:

 – Doamna, doamna, pot să mă uit la televizor?

 – Uită-te liniștit, dar să nu-l aprinzi. Și apropo, poți să-mi zici Andreea.

A făcut ochii mari, cred că nu se aștepta la răspunsul asta, dar i-am zâmbit imediat să nu-l pun dificultate și l-am întrebat dacă-i place să citească.

– Da, îmi place să citesc pe tabletă și să mă joc și să desenez pe calculator și să mă uit la filme. Știu să citesc la filme, nu mai trebuie să-mi citească mama.

– Bravos! Dar o carte când ai citit ultima dată?

 – Păi… citesc la școală manualele.

– Nu la școală. Acasă ce-ai citit?

– Acasă mă joc.

– Am înțeles, acasă te odihnești că ai muncit mult la școală. Și cred că manualul de matematică îl pui în bibliotecă la raftul de cărți horror.

– Da.

– Ce-am ghicit!

Bun. Haideți să vedem acum împreună de ce e important pentru noi să citim. Voi ce credeți?

S-a făcut dintr-dată liniște, nu se mai auzea nici musca. Ups, cred că nu le-a plăcut întrebarea mea.

– Să încep eu?

– Daaaaaaa!

– Cărțile înseamnă informații noi în primul rând, cunoștinte noi. Ele ne pun mintea la contribuție și ne învață multe lucruri, inclusiv să trăim frumos. Ne sensibilizează sufletul și ne fac oameni.

 În cărți găsim înțelepciune, morală, dragoste, credință, adevăr, compasiune, bunătate. Cărțile ne întregesc și ne înfrumusețează personalitățile. Adică, ne fac mai corecți, mai sinceri, mai înțelepți. Într-un cuvânt, mai buni.

Pentru mine, spre exemplu, compania unei cărți este întotdeauna o bucurie. Îmi place foarte mult să citesc și fac asta zilnic. Cât de ocupată aș fi, îmi găsesc întotdeauna momente pentru lectură, fie ele și scurte. Citesc în metrou, în autobuz, seara înainte de culcare, în tren când călătoresc.

Iubesc cărțile pentru că în ele găsesc răspunsuri la multe din întrebările mele. Cu ajutorul lor reușesc să evadez din cotidian și să pătrund în alte lumi din care ajung să fac parte și eu. Azi sunt prințesă, mâine zână, peste o săptămâna poate-s vrăjitoare (dar de aia bună, nu aruncați cu ouă!)

Când citesc las toate grijile deoparte, mă deconectez de la realitate, pot să visez și mă redescopăr pe mine. Cu fiecare carte citită, mai descopăr câte ceva și trăiesc o nouă experiență.

Lectura este una din marile plăceri ale vieții mele.

Iar acum, pentru că vreau să descoperiți și voi plăcerea cititului, vă invit să rătăcim pe cărările cărților! Pentru că a citi e hrană pentru suflet!

Mai întâi vreau să vă citesc eu o poveste, apoi poate o să citim împreună dintr-o carte, dacă vreți. Ce ziceți?

– Daaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

– Dar înainte de asta mai am o întrebare pentru voi, are legătură cu cititul. 

Ca să citim trebuie să avem o vedere bună și ochi sănătoși, nu?

Atunci, ia spuneți-mi voi cum vă dați seama că morcovii sunt buni pentru vedere? 

Tăcere. Toată lumea era numai ochi și urechi la mine.

 – Pentru că niciun iepuraș nu poartă ochelari, le-am zis eu.

Ha ha ha, hi hi hi, ho ho ho, he he he.

– Deci, trebuie să mâncăm morcovi ca să vedem bine.

– Mie nu-mi plac morcovii. Îmi plac chipsurile și ouăle de ciocolată cu surprize. Și prăjiturile și bomboanele, zise o fetiță.

 – Și mie, de-aia îs așa grasă, i-am răspuns eu.

Au izbucnit iar în ras. (Înseamnă că mă descurc chiar bine.)

– Acum facem un pic de liniște pentru poveste. Sunteți pregătiți?

– Daaaa, doamna!

Povestea lui Gigel și a cărții lui fermecate

Gigel era un băiețel de 10 ani care iubea foarte mult cărțile. Dar doar să se uite la pozele din ea, nu să și citească. Deși, el știa să citească sau mă rog, cât de cât așa. În schimb, îi plăcea să-i citească bunica sa povești.

Când primea câte o carte-n dar, i-o dădea bunicii spunându-i că e cadou pentru ea, dar pentru asta trebuie să-i citească din ea seara înainte de culcare. Cum termina bunica de citit, lua cartea și se uita la poze și mai rupea câte o pagină să-și facă ba un avion, ba o bărcuță.

Într-o seară, a rupt o foaie și a mototolit-o aruncând cu ea cât colo.

– Ce prostie! se auzi dintr-un colț al camerei, fix unde aruncase hârtia din carte.

Gigel se uită mirat prin cameră, nu înțelegea cine vorbea cu el.

 – Ce tâmpenie! Mai mare decât tine! zise din nou foaia de hârtie.

 – Tu? O foaie de hârtie care vorbește?? se miră Gigel.

– Da, eu, sau ce-a mai rămas din mine. De ce ai făcut asta? De ce rupi cărțile? Și de ce le arunci pe jos? Ia-o de jos, pune-o în bibliotecă și stai jos și ascultă povestea mea și a cărților.

A fost odată o vreme când nu existau cărți, iar poveștile astea pe care ți le spune bunica, erau doar în mintea și în inima celui care le crea, adică povestitorul sau scriitorul. Acesta împreună cu prietenul lui, un pictor artist, munceau zi de zi, noapte de noapte să dea o formă poveștilor. 

“Copiilor o să le placă și mai mult poveștile dacă vor vedea în cărți desene colorate.” zise pictorul.

Și așa au apărut primele cărți cu povești ilustrate.

Mai târziu, tehnologia a avansat și au apărut tipografiile, astfel povestea cărților începe tocmai din pădure unde copacii mai vechi sunt doborâți, apoi buștenii sunt trimiși către fabrici unde lemnul este măcinat, amestecat bine și înmuiat până se transformă într-o pastă, iar apoi pasta asta albită, uscată, presată și netezită frumos, devine hârtie. Aceasta se taie frumos și ajunge în mâinile tipografului.

Tipograful alege literele, creează rânduri și pagini întregi scrise pentru cărți și împreună cu legătorul care leagă foaie cu foaie, realizează o carte întreagă care ajunge la voi, cititorii.

– Wow, câtă muncă! Și câți oameni muncesc să facă o carte, zise Gigel uimit. Nu o să mai rup cărțile de acum încolo.

– Mă bucur c-ai înțeles povestea și mai ales că nu e un lucru bun să rupi și să arunci cărțile.

– Acum vreau să-ți cer iertare și te rog, lasă-mă, să te lipesc la loc în carte.

Sfârșit

 Iată, dragi copii, cât de prețioase sunt cărțile! Ele ne învață să distingem binele de rău și de multe ori ne ajută să găsim răspunsuri la întrebări, soluții la problemele noastre. Și ne ajută să avem succes în viață, însă până la “succesuri”, ne ajută la școală, nu? Fără ele nu am putea să învățăm, să facem școală.

Dar ce ne facem că în zilele noastre cărțile au cam fost înlocuite de televizoare, calculatoare, telefoane și diverse jocuri electronice? Copiii mari și mici nu prea mai citesc. Cei mari se plâng că n-au timp, dar de facebook și instagram au timp, iar cei mici se joacă mult pe telefoane și calculatoare. Voi ce părere aveți?

– Da mie-mi place să mă joc pe calculator. Cursele de mașini cel mai mult. Dar de acum încolo o să și citesc. Îi zic lu’ mami să-mi cumpere o carte când ia salariul.

– Mie-mi place să citesc. Basme mai ales. Mi-a luat mama o carte de basme și sunt foarte frumoase. Mai frumoase decât desenele cu prințese.

 – Mie-mi plac cărțile de colorat.

– Foarte drăguț! Chiar asta voiam să facem acum. Luăm o pauză de cărți și o să trec pe la fiecare să vă las niște foi cu desene ca să le colorați. Și am și o mică surpriză pentru voi: bomboane cu ciocolatăăăă!!!! Că doar nu era să v-aduc morcovi.

Merg și la părinții voștri să le împart bomboane până colorați voi și să le vorbesc puțin despre stocurile noi de cărți care ne-au venit în librărie: cărți pentru copii, cărți ilustrate, povești pentru copii. Sau poate unii dintre ei sunt interesați de librăria online. Acolo pot vedea și mai multe cărți, pe categorii, comenzile se fac simplu, iar Librarul cu papion le livrează rapid. 

– Gata, ați terminat de colorat? Văd că da. Dacă nu, puteți lua planșele acasă pentru că urmează acum ultima parte a atelierului nostru în care vom citi. Și eu și voi. Cei care nu știu să citească, nu-i bai, vor asculta.

Am ales pentru atelierul de azi: Cartea Junglei, de Rudyard Kipli.

 

– Uraaaaaaa!!!!

– Dacă vă bucurați, e bine. Mă gândeam că poate n-o să vă placă ideea mea și că sunteți deja plictisiți de Cartea Junglei cu atâtea filme câte au fost pe la tv și online sau la cinema. Dar văd că nu. Asta înseamnă că vă place. Fac pariu însă că nu ați citit prea mulți cartea. Așa-i?

 – Ahaaaa.

 – Eu am citit-o. Era cu sunete de animale și poze multe colorate. De fapt, mi-a citit-o mami, zice o fetiță cu bucle blonde.

 – Da, dar asta e adevărata carte a junglei cu toate aventurile. Ce ai citit tu este o mică cărțulie cu povești pe scurt și mai mult cu poze. Și cred că asta s-a întâmplat când erai mai mică. Acum cred că poți să citești singură cartea asta mare de-o am eu în mână acum. Ce zici?

 – Cred că da, pot. O să-i zic lu’ tati să mi-o cumpere când terminăm atelierul.

– Super! Acum, înainte să începem să citim, mai am o întrebare pentru voi.

Știți cu toții că noi suntem români și vorbim limba română, scriem și citim în română. Și mai știți unii dintre voi (dacă nu chiar toți), că i se mai zice limba maternă (de la mamă). Întrebarea mea e: De ce spunem limba maternă și nu limba paternă (de la tată)? Cine știe?

S-a făcut liniște în sală.

 – Vă spun eu dacă nu știți.  Fiindcă mama vorbește cel mai mult acasă.

Hi hi hi!

 – Da, așa-i, tata îi zice mereu mamei că vorbește cam mult și să-l lase și pe el să se uite la meci în liniște.

 Am început să radem cu toții, după care ne-am întors la treburile noastre, la citit.

– Știți de ce am ales Cartea Junglei? Pentru că este o carte cu și despre animale, iar eu iubesc foarte mult animalele. Cred că și voi, nu?

– Daaaaaaaaaaaaaaaaa!

– Trebuie să respectăm animalele și natura, să le prețuim și să le iubim la fel de mult cum iubim cărțile.

Cartea Junglei este povestea frumoasă și sensibilă a unui copil crescut de lupi, Mowgli. Este o poveste despre prietenie și dușmănie, dragoste și ură, recunoștință, curaj și înțelepciune, poveste care a stârnit dragostea și admirația cititorilor de pe întreg mapamondul.

Cred că știți personajele deja, din filme sau desene: Bagheera – pantera neagră, ursul Baloo, șiretul piton de stâncă Kaa, Nag – cobra albă, gălăgioasele și caraghioasele maimuțe.

– Apropo de animale, știți de ce nu mănâncă elefanții mămăligă?

 – Nuuuuu.

 – Pentru că nu le dă nimeni.

Am mai făcut o glumiță și copiii au râs din nou cu poftă, fapt care m-a bucurat.

– Acum o să vă citesc eu puțin din carte, după care o să treacă pe la fiecare să citim cu toții. Poftiți și citiți!

Am citit cu toții din carte și am ajuns iată la finalul atelierului nostru.

– Pentru dată viitoare la următorul atelier, vreau s-o citiți pe toată. Bine, hai, vă las la dispoziție două săptămâni. Asta înseamnă 14 zile. Cartea are 216 pagini, adică va trebui să citiți 15 pagini și jumătate pe zi. Nu-i mult. Bine?

– Bineeeee!

– Să nu uitați, copii, cartea este un veritabil izvor de informații, cunoaștere și înțelepciune. Este printre cei mai buni prieteni ai sufletului nostru.

Eu vă îndemn să vă cumpărați câte o carte ori de câte ori puteți și să vă faceți propria bibliotecă. O să vedeți ce mândri o să fiți de colecția voastră!

Îi îndemn și pe părinții voștri să facă același lucru, să citească mai mult, chiar dacă acum în secolul vitezei, lucrurile merg pe repede-înainte și nu avem timp de lectură. Cititul este un obicei foarte bun de relaxare pe care avem tendința să-l neglijăm din ce în ce mai mult.

Și acum la final, vă invit la un mic party, cu muzică și ceva gustărele. Poftiți și mâncați că de citit am citit destul pe ziua de azi! Sau cine mai vrea să răsfoiască cărțile librarului cu papion, este liber s-o facă.

Librăreasa cu papion îmbulinat vă urează distracție sau, după caz, lectură plăcută în continuare și la cât mai multe cărți citite pe viitor! 

Un articol poveste scris pentru Spring SuperBlog 2021, proba cu numărul 12.

Foto: Facebook Librarul cu papion, librarulcupapion.ro, pinterest, papiox.ro, ro.wikipedia

Advertisement