Grădinar pentru o zi în Grădina Istorică

Când am citit despre proiectul Grădina Istorică, mi-a plăcut foarte mult ideea care a stat la baza acestuia, aceea de a recrea o grădină medievală pentru a cunoaște hrana istorică bazată pe vegetale și pentru a putea astăzi să ne (bio)diversificăm alimentația bazându-ne pe aceste plante. De aceea, m-am înscris imediat la activitățile din cadrul proiectului, activități de voluntariat ce se desfășoară în weekend în Grădina Botanică D. Brandza, în spatele serelor, lângă Grădina Bunicii, pe un teren ce era năpădit de buruieni și care acum a devenit o grădină în bună regulă ce poartă numele de Grădina Istorică.

Duminica ce tocmai a trecut, pe la ora 10.00, ne-am strâns cu toții în grădină (15-16 voluntari) și până pe la ora 14.00  am îndreptat grădina după sezonul rece și-am început s-o pregătim pentru plantările ce vor avea loc la începutul lunii mai. Ne-am împărțit în echipe de câte 2-3, ne-am ales uneltele (greble, sape, cazmale) și-am început prin a curăți parcelele de plantele răspândite în exces, care au invadat grădina – untișor, tătăneasa și multe alte buruieni, salvând doar un colțișor de leurdă înflorită.  Apoi, am greblat, am cărat materialul vegetal în coșuri de nuiele și le-am dus cu roabă la grămada de compost, după care am săpat cu cazmalele  pregătind pământul pentru viitoarele plantări.

Organizatorii au avut grijă de noi 🙂 și ne-au așteptat dimineața cu ceai, cafea, limonadă cu mentă și ghimbir, iar la prânz ne-au pregătit niște mici gustări: saleuri, tartine cu pesto de leurdă homemade și nucă, brânzeturi ungurești și biscuiți cu scorțișoară (yummyyyy!!!).

După pauza de masă, ne-a vizitat un specialist de la Wilderness Research and Conservation și Protecția și Studiul Liliecilor , care ne-a povestit despre lilieci și despre rolul foarte important pe care-l au în ecosistemul unei grădini și în natură și, împreună, am montat un adăpost pentru lilieci în limita sudică a grădinii.

De abia aștept să merg la următoarele activități!

Despre Grădina Istorică (ce spun inițiatorii proiectului):

“Grădina Istorică este punctul de plecare pentru definirea unui nou sector în cadrul Grădinii Botanice ”D. Brândză” a Universității din București, al cărei obiect de interes și activitate va constitui ansamblul plantelor alimentare cultivate istoric. Alese în urma unui proces de căutare sistematică, am pornit de la plantele încă mult cunoscute și folosite astăzi, până la identificarea celor treptat abandonate și uitate. Aceasta va fi primul model de acest fel din România, care va oferi Grădinii Botanice o nouă dimensiune de percepție și implicare la nivelul orașului. Vom crea, de la zero, un spațiu care să servească drept material educativ tuturor celor pasionați, dar și vizitatorilor curioși, un loc de întâlnire al diverselor comunități urbane interesate de regenerarea orașului verde și reconectarea la natură, un cadru pentru ateliere și seminarii legate de botanică, permacultură și antropologie culinară, incluzând și-o parte de arheologie gastronomică experimentală, și un spațiu pentru o serie de ateliere creative, de la ilustrație la fotografie și proiecții cinematografice tematice. Grădina Istorică se dorește a fi un cămin permanent și durabil pentru un număr de specii și varietăți botanice consumate de-a lungul istoriei alimentare europene, unele treptat abandonate odată cu răspândirea plantelor aduse din Lumea Nouă. Rolul ei va fi de-a colecta, prezerva și distribui aceste specii, de a continua cercetarea în domeniu și a educa publicul în privința diversității plantelor alimentare.coordonând atelierele pentru copii și colecția de obiecte Honest Goods, ce parteneriază meșteșugul cu designul contemporan. Grădina Istorică este provocarea și chemarea unui proiect ce speră să-i deschidă noi orizonturi de înțelegere asupra naturii comestibile și a posibilitățiilor prin care aceasta poate aduce oamenii împreună.” (sursa: Pagina de facebook Grădina Istorică)

Proiectul Grădina Istorică a început în toamna anului 2017 și a fost inițiat de Ierburi Uitate și Grădina Botanică ”D. Brândză” a Universității din București. Proiectul este susținut prin Fondul IKEA pentru Mediul Urban, finanțat de IKEA România și gestionat de Fundația Comunitară București.

Advertisements

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s