A-nceput Spotlight Festival!

Ieri am avut o zi super activă de dimineață până seara târziu: job, caiaceală pe lac, apoi am luat la pas Bucureștiul de la Piața George Enescu până pe Splaiul Independenței ca să văd instalațiile artistice de pe Calea Victoriei, cu prilejul celei de-a patra ediții a Spotlight – Bucharest Internațional Light Festival.

A fost prima zi de festival și a debutat cu o coregrafie spectaculoasă de lumini și dans în Piața George Enescu, la ora 20:30, elaborată de una dintre cele mai căutate trupe ale momentului, Light Balance care a făcut senzație în Marea Britanie, Germania, Coreea de Sud, Arabia Saudită și China. Din păcate, n-am prins decât finalul, pentru că tura de caiace s-a terminat după orele 20.00 și am ajuns târziu în Piața Enescu, dar am văzut proiecțiile luminoase de pe Calea Victoriei.

Teatrul Odeon

 

Parcul din fata bisericii Kretzulescu

 

Senatul

 

Cercul Militar

 

Pe Lipscani

 

Splaiul Dambovitei

Anul acesta nu doar Calea Victoriei este iluminată, ci și alte clădiri emblematice ale Bucureștiului: Arcul de Triumf, Muzeul Țăranului Român, Teatrul Național, Primăria București, iar în Piața Universității s-a construit o casă din cărți de joc care pe seară va fi luminată și ea. De abia aștept s-o văd! Diseară voi merge să le văd pe toate, pentru că aseară nu m-am plimbat decât pe Calea Victoriei.

Spotlight – Bucharest International Light Festival este unul dintre evenimentele bucureștene care strânge anual peste 150.000 de spectatori în patru zile de festival. Zeci de lucrări artistice, instalații, sisteme de iluminare arhitecturală și videomapping din Germania, Ungaria, Slovacia, Finlanda, Cehia, Polonia, Franța, Austria și România transformă în fiecare an clădiri emblematice din București precum Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Național de Artă al României, Teatrul Odeon, Cercul Militar Național, Palatul CEC.

În exclusivitate pentru ediția cu numărul patru a Spotlight – Bucharest International Light Festival, ce se va desfășura în perioada 12-15 aprilie, șase artiști vor transforma fațada Palatului CEC prin proiecții de video mapping selectate în urma unui open call lansat la începutul acestui an.

Lansat pe 10 ianuarie, Concursul de video mapping Spotlight s-a încheiat pe 9 februarie. 29 de artiști din țară și străinătate au înscris în competiție propuneri de video mapping pe tema ediției din acest an, „United We Shine”. Juriul a selectat lucrări care au pus accent pe conceptul de solidaritate, pe ideea conexiunilor dintre oameni și orașe, dintre culturi și etnii, fațade și artă, lumină și întuneric.

Autorii celor șase lucrări finaliste, care vor fi proiectate, pe toată durata festivalului Spotlight (12 – 15 aprilie), pe fațada Palatului CEC sunt:

• Darklight Studio (Spania)
• Hermes Mangialardo (Italia)
• KEDR Visuals (Rusia)
• Mindscape Studio (România)
• Multiscalar (Germania)
• Skgmedia (China)

Marele câștigător Spotlight 2018 va fi ales de public din cele șase lucrări finaliste prin vot online în perioada 12 – 15 aprilie. (Sursa: pagina de facebook a festivalului)

Advertisements

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s