Cum a fost la inaugurarea EXPO TVR60

Vă spuneam în acest articol că Televiziunea Română inaugurează EXPO TVR60 cu ocazia aniversării a şase decenii de la prima transmisie şi găzduieşte un eveniment interactiv dedicat publicului de toate vârstele, o expoziţie ce conturează un tablou al ultimilor 60 de ani din istoria României, prin prisma evoluţiei conţinutului programelor, a tehnologiei de televiziune, o viziune actuală a tranziţiei de la alb/negru la color. Mai spuneam eu că de data aceasta nu voi rata vizita la TVR, astfel că, am reuşit s-ajung chiar în ziua porţilor deschise, pe 17 decembrie, dar de abia acum scriu pe blog impresii de la eveniment. Expoziţia mai poate fi vizitată până pe 13 ianuarie, de luni până vineri, între orele 10.00-17.00, însă în baza unei programări, la telefon 021.3199111 (de luni până vineri, între orele 10.00-17.00) – sau online, la adresa de e-mail tvr60@tvr.ro.

15871326_1697555073603669_838944907_n

Cum a fost la inaugurarea EXPO TVR60

Intrarea în televiziune s-a făcut din jumătate în jumătate de oră, în baza unui act de identitate. Eu am ajuns pe la 14.30 şi am stat aproape două ore. Am avut şi un ghid care ne-a condus prin spaţiile dedicate expoziţiei şi care ne-a vorbit şi ne-a răspuns la întrebări. De la ghid am aflat că în curând se vor putea face şi vizite turistice în televiziune (cu programare), prilej cu care vor putea fi văzute mai multe spaţii, studiouri, etc.

15909856_1697556186936891_500670359_n

 

Expoziţia a început cu anii ’60 şi s-a încheiat cu anii 2000, am călătorit prin timp în lumea fascinantă a televiziunii, alături de vedetele TVR, descoperind aparatură, materiale foto şi video din diverse perioade, costume, un cinematograf, un spaţiu dedicat Revoluţiei din 1989 şi studiouri interactive.

15870870_1697555440270299_528813589_n

15841443_1697555833603593_1878290896_n

15879355_1697555973603579_566995095_n

15878765_1697558130270030_522941757_n

15870870_1697557950270048_1623272007_n

 

 

15841677_1697557943603382_175983884_n

15879598_1697558723603304_860472295_n

La cinematograf puteau fi vizionate producţii care au scris istorie pe micile ecrane: „Toate pânzele sus”, „Gloria nu cânta” sau „Pistruiatul”.

15841445_1697555563603620_893831588_n

Am făcut poze cu costumele din recuzita TVR.

15870955_1697557610270082_594073551_n

15909812_1697557603603416_1562649867_n

15841737_1697556320270211_1710155515_n

15870783_1697556920270151_1480912789_n

De asemenea, am putut vedea aparatura din anii de început ai televiziunii: camere de filmat, sisteme de sonorizare, de stocare a imaginilor, lumini şi proiectoare.

15909722_1697557326936777_1052069248_n

15909472_1697557163603460_549057117_n

15879517_1697557496936760_1226803022_n

15871179_1697555746936935_340076016_n

15871139_1697557426936767_1861500146_n

15870468_1697557560270087_381056773_n

Spaţiul destinat Revoluţiei din 1989 (prima din lume transmisă în direct la televizor)

15879404_1697558653603311_943144946_n

15909637_1697558610269982_355357356_n

15878674_1697558116936698_1597776724_n

15871021_1697558296936680_966732344_n

15841689_1697558360270007_1791445163_n

Atmosfera studiourilor de producţie moderne a fost redată în două spaţii interactive, cu flash interviuri, jocuri de lumini. Aici am făcut fotografii în decorurile emisiunilor.

15909919_1697557606936749_63141365_n

15870842_1697559096936600_980802082_n

15870954_1697559023603274_1499724624_n

Am mai vizitat studioul Tudor Vornicu, unde se filmează (dacă am înţeles eu bine de la ghid) majoritatea emisiunilor TVR.

15870609_1697558926936617_1086150668_n

15870600_1697559133603263_2125699223_n

15909646_1697559183603258_1046442388_n

15879221_1697558840269959_67175148_n

15879027_1697559233603253_1797896828_n

15871087_1697558883603288_807504824_n

Iar la final, am ascultat colinde şi am mâncat covrigi moldoveneşti. Un grup de colindători de la Vatra Moldoviţei, Ansamblul Folcloric „Gura Izvorului” s-au numărat printre vizitatori şi ne-au adus atmosfera caldă şi frumoasă a sărbătorilor de iarnă.

15879133_1697558980269945_1033825776_n

15870488_1697558983603278_91636415_n

Aşa cum vă spuneam la începutul articolului, Expo TVR 60 continuă până pe 13 ianuarie, dar cu o programare în prealabil. Turul expoziţional durează cam o oră, dar, depinde şi de timpul pe care îl petreceţi în studiourile interactive sau la cinematograf. Eu am petrecut două ore frumoase şi interesante la televiziune şi cu drag, vă recomand şi vouă expoziţia.

15871110_1697559260269917_554693175_n

15870554_1697555283603648_2004918017_n

Advertisements

One thought on “Cum a fost la inaugurarea EXPO TVR60

  1. INTERESANT si BINE SCRIS (si) acest aricol! FELICITARI, Andreea! Iti multumesc ca, parcurgând acest articol, am avut placuta senzatie a retrairii clipelor petrecute in urma cu aproape 20 ani in aceasta intitutie emblematica a tarii noastre …

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s