O reţetă de tort diplomat cu fructe şi o urare :)

 

Îmi închei postările pe blog în 2016, cu o urare şi cu o reţetă de tort pe care l-am pregătit pentru revelion, un tort diplomat delicios, cu fructe tropicale ( tot n-am mai publicat demult o reţetă…). Încep cu urarea :). Vă doresc un an nou fericit! Un 2017 mai bun decât anii ce-au trecut şi mai rău decât toţi cei ce vor veni! Visele să vă devină realitate, strălucire şi magic în jurul vostru! Şi haideţi ca la trecerea dintre ani să ne adunăm gândurile bune, să le împărţim cu ceilalţi şi să credem cu tărie că există minuni pe pământ, să fim mai veseli, mai buni şi mai plini de speranţă!

Şi acum reţeta de tort 🙂

15820489_1687378364621340_767140312_n

Ingrediente

Pentru blat: 7 ouă, 200 gr. zahăr, 200 gr. făină.

Pentru cremă: 250 ml frişcă lichidă, 2 ouă, 100 ml de lapte rece, 150 gr. zahăr, 2 pliculeţe de zahăr vanilat, un plic gelatină. Peste cremă se pun fructe tropicale din compot.

Pentru sirop: siropul din compotul de fructe tropicale.

Pentru decor: 250 ml frişcă lichidă, confetti vesele de la Dr. Oetker, ornamente de sezon din pastă de zahăr (sau puteţi folosi orice alte ornamente doriţi şi să decoraţi tortul după preferinţe).

Blatul l-am făcut aşa: Am separat albuşurile de gălbenuşuri. Am mizat albuşurile până s-au făcut o spumă fermă. Gălbenuşurile le-am mixat cu zahărul până s-au albit şi şi-au dublat compoziţia. Apoi am adăugat uşor gălbenuşurile la albuşurile spumă, amestecând de jos în sus cu o spatulă şi la final făina, la fel, amestecând uşor de jos în sus cu o spatulă. Am pus compoziţia într-o formă rotundă de tort tapetată cu unt şi făină şi am dat la cuptor la 180 de grade timp de 40-45 de minute.

15782435_1687393297953180_4677967_n

15841658_1687389857953524_1021332104_n

Crema am făcut-o aşa: Am pus gelatină la înmuiat în lapte rece, timp de 30 de minute, după care am adăugat 2 gălbenuşuri împreună cu o lingură de zahăr şi pliculeţele de zahăr vanilat şi am pus apoi compoziţia pe baie de aburi, amestecând timp de 5-6 minute cât să se dizolve gelatina. Rezultă o cremă mai groasă dar fluidă. Atenţie ca vasul în care se află gelatina să nu stea direct pe apă fierbinte pentru că e posibil ca gelatina să-şi piardă proprietăţile! Nu vă speriaţi că este fluidă crema, aceasta se va întări când o vom amesteca cu albuşurile spumă şi cu frişca lichidă mixată.

În continuare, am lăsat la răcit compoziţia de gălbenuşuri, timp în care am mixat albuşurile cu restul de zahăr până s-a făcut o spumă tare. La albuşuri am adăugat gălbenuşurile şi am amestecat uşor.

Frişca lichidă (care trebuie să stea la rece până să fie folosită) am mixat-o 2-3 minute până ce a devenit fermă şi am adăugat la ea crema răcită. Amestecându-se cu frişcă rece, crema de ouă se va întări.

15841652_1687389771286866_1704300624_n

Blatul de tort îl tăiem în 3 părţi egale pe care le însiropăm pe fiecare cu sirop de compot. Ungem primele 2 părţi cu cremă şi punem şi fructe din compot.

15800889_1687389837953526_1262805819_n

15801170_1687389811286862_1816898892_n

15820313_1687388907953619_1242414951_n
La final îmbrăcăm tortul cu frişcă lichidă pe care o mixăm 2-3 minute şi îl decorăm după preferinţe.

15782612_1687377061288137_250709244_n

15820054_1687378417954668_2092024076_n

15841475_1687377811288062_1026351295_n

15801806_1687378504621326_622296221_n

15822358_1687378444621332_231507948_n

15801314_1687377861288057_1610278623_n

15801078_1687378024621374_429258815_n
Şi secţiune..

15801771_1687628174596359_835951824_n

15822068_1687627821263061_814221687_n

15820372_1687628307929679_1717227265_n

15841018_1687628027929707_1991573701_n

La mulţi ani, lumeee!

 

Pe final ca să ne amuzăm puţin, câteva superstiţii de an nou 🙂

Se spune că Anul Nou trebuie să te prindă cu haine noi pentru ca în următoarele 365 de zile să primeşti cât mai multe cadouri. De asemenea, pentru un an norocos şi plin de iubire sunt de preferat hainele roşii, roşul fiind considerat culoarea veseliei şi a dragostei.

În noaptea dintre ani şi pe 1 ianuarie nu se plânge. Tradiţia spune că aceia care plâng în prima zi a anului vor avea un an cu evenimente triste.

Cine este politicos şi manierat de Anul Nou va fi tot timpul aşa, de aceea se spune că în noaptea de Revelion trebuie evitate atât discuţiile în contradictoriu şi limbajul licenţios sau brutal, cât şi povestirile cu fantome sau morţi. În afară de faptul că nu sunt deloc plăcute, acestea atrag şi ghinionul.

Despre copiii născuţi pe 1 ianuarie se spune că vor avea noroc toată viaţa.

În mai multe ţări, printre care şi România, oamenii nu împrumută bani, bijuterii sau alte obiecte de preţ în prima zi din an şi nici nu plătesc datorii sau taxe, nu duc gunoiul şi nu oferă daruri, toate acestea fiind semne de sărăcie în anul ce abia începe. Unii merg chiar mai departe cu superstiţia şi, dacă sunt nevoiţi să scoată ceva din casă, cheamă pe altcineva în acest sens.

Americanii obişnuiesc ca la cumpăna dintre ani să lase toate uşile şi ferestrele deschise pentru ca anul vechi să plece imediat şi să facă loc celui nou.

De asemenea, se spune că, pentru un an îmbelşugat este bine ca la miezul nopţii pe masă să fie pahare şi farfurii pline, iar fiecare mebru al familiei să aibă bani asupra sa. Paharele, farfuriile şi buzunarele goale sunt semnele unui an sărac, consideră superstiţioşii.

Tot de veselă se leagă un alt semn de rău augur pentru anul ce vine. Mai zeloşi, unii nu îşi spală nici părul pe 1 ianuarie.

Deşi puţini agreează ideea, se spune că aceia care lucrează în prima zi a anului au mai multe şanse de a avansa în carieră în perioada următoare. Însă, paradoxal, să demarezi un proiect de amploare în acea zi este curat ghinion.

O practică păgână s-a menţinut până astăzi, modalitatea de punere în aplicare fiind însă diferită. Societăţile arhaice credeau că spiritele malefice se tem de zgomote puternice şi de lumină şi, de aceea, în noaptea dintre ani, aprindeau focuri mari şi făceau zgomot pentru ca în anul ce vine să fie feriţi de rele. În zilele noastre, focurile şi tobele au fost înlocuite cu artificii, petarde şi pocnitori care marchează trecerea într-un nou an fără ghinioane. Şi clopoţeii sunaţi cu putere la miezul nopţii alungă spiritele rele.

Dacă nu doriţi să fiţi datori tot anul ce vine, încercaţi să vă plătiţi datoriile până la miezul nopţii.

În sudul Statelor Unite se crede că un semn de noroc pentru tot anul este dacă în prima zi din ianuarie se consumă fasole cu bobul negru. Se mai spune că norocos va fi de două ori mai mult acela care găteşte fasolea.

Sub vâsc sau nu, sărutul este obligatoriu în noaptea de Revelion, dacă doriţi să aveţi parte de afecţiune în anul ce vine. În caz contrar, veţi avea un an cu puţine satisfacţii sentimentale.

O altă superstiţie spune că e bine ca, în prima zi a anului nu este bine să ieşi din casă decât după ce deja ai primit un musafir care nu trebuie să fie blond sau roşcat, să aibă platfus sau strabism şi nici sprâncenele împreunate, pentru că aduce ghinion.

Mai multe popoare ale lumii sunt atente la direcţia vântului în dimineaţa Anului Nou. Dacă bate din sud, prevesteşte un an îmbelşugat şi vreme bună, în timp ce vântul din nord este semn de vreme rea şi an dificil. Vântul care bate din este prevesteşte calamităţi naturale, iar de la vest e semn că în anul ce vine va fi bogăţie de lapte şi peşte, dar şi decesul unei persoane publice importante. Dacă nu se simte adierea vântului este semn de veselie şi prosperitate pentru tot anul.

Pentru dragoste şi prosperitate, pentru sănătate şi veselie în anul ce vine este bine ca la miezul nopţii să dansaţi în aer liber, cel mai bine în jurul unui copac.

Fetele care vor să se mărite în următoarele 12 luni ar fi bine ca prima persoană pe care o văd de la geamul dormitorului să fie un bărbat.

Sursa: http://www.realitatea.net

Advertisements

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s