Oferta variată şi accesibilă de laptop-uri Dell refurbished la PCMADD

Portabilele au devenit o necesitate în zilele noastre şi sunt ideale pentru persoanele active, mereu în mişcare (dar nu numai). Sunt atâtea modele, mărci, mărimi, preţuri, încât alegerea laptopului potrivit poate fi o problemă, mai ales dacă nu suntem cunoscători în domeniu. Însă dacă ştim exact ce vrem şi la ce vrem să-l folosim, atunci vom ştii ce să alegem şi vom găsi laptopul care să se adapteze nevoilor noastre. Desigur că trebuie s-avem în vedere şi bugetul de care dispunem… Iar dacă acesta costă cât mai puţin şi este cât mai bun, cu atât mai bine!

Un laptop scump nu este neapărat cel mai bun, la fel cum şi un laptop ieftin nu înseamnă obligatoriu că este slab din punct de vedere al performanţelor. Cel mai bine alegem o “cale de mijloc”, adică un laptop nici prea scump, nici prea ieftin, astfel încât raportul performanţă – preţ să fie optim.

black-friday-pcmadd

Eu vizitez magazinele online pentru că preţurile oferite de acestea sunt mai mici ca cele din magazinele tradiţionale. Bineînţeles că, înainte de a achiziţiona un laptop, mă documentez bine şi încerc să-l testez înainte de a-l cumpăra. Mă informez, aflu detalii despre noile tehnologii, răsfoiesc reviste, consult site-uri de specialitate. Şi iau în considerare mai multe caracteristici: design, baterie, procesor, hard, memorie etc.

Laptopurile slim şi ultraslim au un design elegant, sunt uşoare, subţiri, mai mici, dar sunt mai scumpe şi au bateria mai slabă, aşa că dacă doresc un laptop performant, nu mă ghidez după acest aspect. Ecranul este şi el un aspect important, dimensiunile laptopului fiind date de mărimea acestuia. Pentru culori vii şi contrast mai bun, sunt de preferat ecranele lucioase, dar acestea nu sunt recomandate afară şi în locuri puternic luminate, în cazul acesta fiind indicate cele mate, specifice aplicaţiilor business.

În ceea ce priveşte componentele, am grijă ca hardul să fie cât mai mare şi optez pentru un procesor care măreşte durata de viaţă a bateriei.

Hardul reprezintă capacitarea de stocare a calculatorului, deci cu cât mai mare cu atât mai bine. Unitatea de stocare poate fi şi un SSD care are viteze de scriere şi citire precum şi timpi de răspuns mult mai buni decât un HDD, dar şi preţul este mult mai mare. Pentru un preţ mai mic şi performanţă sporită, se poate opta pentru un hard disk cu viteză de rotaţie de 7200 rpm.

Memoria RAM este memoria unde sunt stocate informaţiile de lucru ale sistemului de operare şi a programelor utilizate; ca şi la hard, cu cât mai mare, cu atât mai bine.  Iar dacă vorbim de procesoare, în ultimul timp, majoritatea laptopurilor au procesoare dual core, acestea fiind suficiente pentru aplicaţii de birou, conexiuni şi comunicare, videoclipuri online, editare foto, muzică, filme, jocuri flash online. Există însă şi procesoare quad core, existente în laptop-urile performante şi care sunt indicate în editări şi conversii video, grafică, jocuri 3D.

Placa video poate fi integrată sau dedicată.  O placă video dedicată este necesară pentru aplicaţii profesionale de editare foto şi video şi pentru jocurile 3D mai noi.

Foarte importantă pentru mine este şi capacitatea bateriei pentru că vreau o autonomie mare. Un alt criteriu pe care-l iau în considerare este sistemul de operare. Dacă este preinstalat, cu atât mai bine, mă poate scuti de alte cheltuieli.

La PCMADD, oferta de laptop-uri este foarte variată, iar dintre aceastea, aş opta pentru un Laptop Dell. Laptop-urile Dell prezintă specificaţii avansate de rezistenţă, administrare simplă şi securitate, întrecând caracteristicile laptop-urilor standard.

download

Dell nu face compromisuri la calitate şi finisaje şi produce în continuare laptopuri de o calitate superioară. Am fost posesoarea unui Dell Latitude şi am fost mulţumită din toate punctele de vedere. Pot spune că sunt fiabile, de calitate, iar ergonomia şi performanţele sunt de lăudat. De asemenea, tastaura rezistentă la lichide de tot felul (cafea, suc, apă).

Dell rămâne printre cele mai puternice branduri, remarcându-se prin nivelul de configurare oferit de laptop-urile lor. Modelele pe care le găsiţi la PCMADD se împart în 6 clase distincte, fiecare destinate unui public ţintă cu caracteristici specifice, pentru a obţine un raport utilitate – calitate/preţ cât mai bun: Inspiron, Vostro, Latitude, Studio, XPS, Alienware.

Posted on 29 March 2016, in Recomandari and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: