Scovergi ca la bunica în Ardeal

În seară asta mi se făcu poftă de ceva dulce şi n-aveam nimic dulce prin casă, nici măcar o ciucalată. Aşa că, ce să fac eu cu ce am prin casă? Ieftin şi bun să fie! Mă gândii prima dată să fac nişte poale-n brâu, dar n-aveam brânză de vaci… Şi-mi adusei aminte apoi de scovergile bunicii din Ardeal. Nu mai trăieşte mamaie, odihnească-se în pace! Făcea nişte minunăţii de te lingeai pe bot şi mă gândii eu acu’ să-mi aduc aminte de toate şi să le fac când am timp.

Reţeta de scovergi e foarte simplă şi ieftină, de post, fără ou şi fără lapte. Aveţi nevoie de: 500 gr. făină, 7 gr. drojdie uscată (sau 25 gr. drojdie proaspătă, drojdia uscată de 7 gr. fiind echivalentul cubului de 25 de gr. drojdie proaspătă), o lingură de zahăr, o linguriţă rasă de sare, 3 linguri de ulei, 250 ml de apă călduţă, 1/2 l ulei pentru prăjit, ceva făină pentru masa de lucru, brânză opţional (dacă vreţi să le umpleţi), zahăr pudră opţional (dacă vreţi să le pudraţi).

Cum le faceţi?

Dacă aveţi drojdie uscată (eu aşa am avut) o amestecaţi cu făina, dacă e drojdie proaspătă, faceţi o maia. Apoi adăugaţi zahărul, sarea, uleiul şi apă călduţă şi frământaţi până obţineţi un aluat de pâine.

12650350_1297396026952911_1302564810_n

Aluatul se acoperă cu un prosop curat şi se ţine la loc călduţ circa o jumătate de oră sau până îşi dublează volumul.

12625938_1297395983619582_1027779006_n

12650244_1297444753614705_220805001_n

Când a crescut aluatul, rupeţi bucăţi mici din el şi modelaţi cu mâinile înmuiate în ulei ca să nu se lipească, în niciun caz nu le întindeţi cu sucitorul pentru că nu o să mai fie pufoase. Şi oricum farmecul este să fie neuniforme.

12584070_1297444670281380_1629053485_n

Le prăjiţi apoi într-o tigaie mare cu o cantitate generoasă de ulei (uleiul să fie încins). Şi le scoateţi pe un şerveţel absorbant.

12647880_1297444630281384_1493056547_n

Le pudraţi dacă doriţi. Mie cel mai mult îmi plac fără zahăr sau unse cu dulceaţă sau umplute cu brânză.

12650610_1297444443614736_135543902_n

12584096_1297444370281410_1197561426_n

12625741_1297444353614745_1950857644_n

12596096_1297444336948080_780853639_n

Dacă vreţi să le umpleţi cu brânză, pe jumătate din aluat puneţi brânză, apoi cealaltă jumătate de aluat o aduceţi peste brânză şi presaţi cu degetele ca să se închidă. În continuare, procedaţi la fel ca şi în cazul scovergilor simple.

12583947_1297444613614719_1417951082_n

12648119_1297444566948057_550785081_n

12647815_1297444500281397_693263728_n

12650618_1297444313614749_40041074_n

Ieftin, simplu şi bun! Poftă bună!

Posted on 27 January 2016, in Bucatareala and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: