Angoasă

Doamnă toamnă miroşi a dezolare
A ciuma nefiinţei, a nopţi şi zile îmbâcsite
Glasul tău îmi sună a ritmuri funerare, a zbuciumuri şi jale
Inşi plaţi hibernând în egoism şi nepăsare
Suflete ruginite chinuite de nocturne dureri
Demoni sfârtecaţi condamnaţi la întuneric
Cu toţii se zbat în angoasă
Spărgând ceaţa timpului, dezgroapă amintiri
Neputincioşi se agaţă de vise
Îi văd disperaţi, căutând o rază de lumină
Însă cumplit e la capăt de drum, jalnică furtună
Haotice gânduri îmi aleargă prin minte
O spaimă mai veche îmi inundă tot trupul
Pe toate-i scris vremelnicie şi toate-mi sunt deşertăciuni
O grea întrebare m-apasă şi teama că nu voi afla-n astă viaţă
Cine sunt eu, încotro mă îndrept?
Angoasă, distrugătoare amantă, dispari, e sfârşit de toamnă!

12112440_1231376346888213_3938168947404885197_n

 

Advertisements

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s