În jurul lumii printr-un singur oraş: Festivalul Ambasadelor

Azi am fost la Biblioteca Naţională a României caut nişte cărţi vechi. Cărţile nu le-am găsit, dar am făcut o călătorie rapidă în jurul lumii pentru zilele astea biblioteca este gazda unei expoziţii internaţionale de artă, cultură şi obiceiuri, în cadrul Festivalului Ambasadelor care a început marţi pe 1 septembrie şi se termină sâmbătă.

Timp de 5 zile, în 4 puncte din capitală (Biblioteca Națională a României, Parcul Tineretului-Lumea Copiilor, Cinema Studio și Galeria Galateca), puteti experimenta varietatea culturale a Terrei, prin intermediul unor activități culturale și artistice, precum expoziții cu tematică internațională de arte vizuale (fotografie, proiecții de filme, pictură, instalații, sculptură), demonstrații și degustări culinare tradiționale, spectacole de muzică, dansuri, artizanat, meșteșuguri și obiceiuri de pe întreg mapamondul, momente pentru copii și activități captivante de diplomație culturală. Intrarea este libera la toate evenimentele din cadrul festivalului.

Festivalul având tema “Open your Culture”, este un eveniment cu un concept unic în peisajul cultural românesc, promovând diversitatea culturală şi arta ţărilor cu misiuni diplomatice în România.

Până mâine mai puteţi vedea expoziţia de la Biblioteca Naţională. De asemenea, tot până mâine, la Cinema Studio sunt proiecţii de filme din mai multe ţări: Armenia, China, Indonezia, Japonia, Marea Britanie, România, Rusia, Siria, Spania, Statele Unite ale Americii, Uruguay, Venezuela, India. Iar vineri şi sâmbătă, în Parcul Tineretului, au loc spectacole de muzică şi dans, ateliere, demonstraţii şi degustări culinare tradiţionale.

Ce am văzut la expoziţie:

EXPOZIŢIA CENTRALĂ A ROMÂNIEI 

Cultura Cucuteni, leagănul civilizaţiei europene – piesa centrală a expoziţiei este  un vas de ceramică pictată, datând din 3.500 i.Hr., găsită în localitatea Poduri, judeţul Bacău, din colecţia Muzeului Oraşului Moineşti. Alte 3 lucrări de bronz masiv, de inspiraţie Cucuteni, executate de artistul Giulian Dumitriu, denumite Twins Reality M, Twins Reality F şi Nava.

– “Costumul ţărănesc, veşmânt regal” ”, expoziţie curatoriată de Iulia Gorneanu, cu sprijinul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, colecţionarului Teodoru Cristian, Ioanei Corduneanu, fondatoarea “Semne Cusute”, şi Marianei Nagy, muzeograf. Costumul ţărănesc a devenit veşmânt regal graţie Reginei Maria a României. Din colecţia Muzeului Naţional al Ţăranului Român au fost selectate piese asemănătoare celor purtate de Majestatea Sa în celebrele fotografii făcute la Bran, Peleş, Balcic. Sunt 12 costume din Muscel, ArgeşMehedinţi şi Vrancea, dintre care 11 sunt ţărăneşti, iar unul a aparţinut Reginei Maria a României. Expoziţia este un omagiu adus reginei.

f11

– LUMINU by Luminish, proiect ce aparţine Asociaţiei Ordinul Manufacturierilor, cu finanţare Norway-Grants, instalaţie-colaj cu piese decorative de obiecte de iluminat din hârtie reciclată manual, un dialog intercultural despre hârtie şi rolul ei în lume. Luminish propune o incursiune în lumea corpurilor de iluminat: lampa cotidiană şi lampa ritualicăAceasta  este realizată în premieră în lume prin tehnică mulajului cu hârtie manuală, complet diferită de papier-mache.

– “Mari inovatori români” – organizată de Institutul Cultural Român, vizează celebrarea personalităţilor cu rădăcini româneşti, din diverse arii ştiinţifice şi tehnice, a căror inspiraţie a avut un impact notabil, asupra ţării şi lumii, în ultimele două secole. Pe 15 panouri cuprinzând text şi grafică vor fi prezentate scurte biografii şi principalele realizări ale unor inovatori români importanţi: Petrache Poenaru, Anghel Saligny, Victor Babeş, Grigore Antipa, Emil Racoviţă, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Traian Vuia, George Emil Palade, Ion Cantacuzino, Ana Aslan, Gheorghe Ţiţeica, Nicolae Constantin Paulescu, Spiru Haret şi Gheorghe Marinescu. Expoziţii itinerante de fotografie şi artefacte, un volum ilustrat, prezentări multimedia vor fi integrate în acest demers menit omagieze, în perspectiva centenarului Marii Uniri, această dimensiune importantă a creativităţii româneşti.

Artă şi cultură tradiţională, obiceiuri de pe mapamond 

CHINA artă artizanală şi instalaţiiExpoziţie de artă aplicată: demonstraţie tehnică a caligrafiei chinezeşti, pictură chinezească, sigiliul chinezesc, şahul chinezesc,demonstraţie de tăiere a hârtiei, calculatorul chinezesc şi seturi de scris din China.

MAROC: Expoziţie de costume tradiţionale aparţinând modei feminine.

f6

MEXIC- patrimoniu cultural: Expoziţie statui antice cu figuri mayase şi aztece.

INDONEZIA- obiecte decorative din Sumatra de Nord, cultura etniei Batak, tehnică Batik – expoziţie de pictură în tehnici tradiţionale, care expun subiecte cu teme mitologice şi obiceiuri şi simboluri culturale.

f4
f5

SIRIAartă artizanală şi elemente tradiţionale ale culturii arabe: obiecte culturale specifice zonei Damasc, cu decoraţiuni mozaicate şi arabescuri, sidef natural, argint, lemn şi broderii, tablouri care surprind diverse peisaje şi vestigii din Siria

JAPONIA şi Centrul de Studii Româno-Japoneze “Angela Hondru”: momente culturale din Ţara Soarelui Răsare

EMIRATELE ARABE UNITE- obiceiuri şi tradiţii din cultura celor şapte emirate – Instalaţii culturale care surprind diverse momente casnice din viaţa locuitorilor: confecţionarea veşmintelor, prepararea cafelei, a untului, zestrea căminului, momentul căsătoriei etc.

f10f13
f12

TURKMENISTAN – arta confecţionării covoarelor, obiecte de artizanat din patrimoniul naţional.

f9f1

EL SALVADOR – expoziţie costum tradiţional cuplu.

f2

AFRICA DE SUD – obiecte şi elemente tradiţionale de artizanat, simboluri culturale.

f3

Expoziţie de Fotografie şi Pictură Internaţională 

STATELE UNITE ALE AMERICII
– “Americana“, 24/7, expoziţie de fotografie

IRLANDA
Expoziţie culturală de comemorare a poetului irlandez de renume, WB Yeats.

MAREA BRITANIE ŞI BRITISH COUNCIL
Expoziţia aniversară a British Council (75 de ani de relaţii culturale cu România), documente vechi, din arhiva British Council.

INDONEZIA
– “Wonderful Indonesia” – Expoziţie de picturi şi fotografii cu subiecte din viaţa, peisajele şi cultura ţării arhipelag, fotografi Şamot Hutagaol şi Edison Manik

INDIA
expoziţie de sariuri, artă artizanală şi pictură

f7

NIGERIA
– Kingsley Nwabia Art: expoziţie pictură africană care ilustrează poveşti şi legende nigeriene

URUGUAY
– “Carnavalul din Uruguay”, expoziţie fotografie
– “Istoria căilor ferate din Uruguay”, expoziţie fotografie

VENEZUELA
– “Orhidee şi peisaje din Venezuelaexpoziţie de pictură a artistei venezuelene Yasmina Moscovici

MALAEZIA – graffiti şi street art
Expoziţie cu reproduceri după diverse lucrări murale ale unor artişti celebri de pe străzile Ipohului.

ARMENIA – fotografii şi expoziţie de artă aplicată
Expoziţie a fotografilor armeni: Mcrtici Baghdasarian şi Hrant Jaghinyan
hărţi vechi (în imagini) legate de istoria Armeniei şi pagini din istoria Armeniei prin lucrările grafice ale pictorilor italieni, instrumente muzicale şi obiecte de decor tradiţionale.

CHINA
expoziţie de fotografie cu elemente culturale inedite din cultura chineză.

RUSIA
expoziţie de fotografie “Frumuseţile Rusiei”.

Aici găsiţi mai multe informaţii, precum şi programul festivalului: http://www.festivalulambasadelor.ro/program.html

Advertisements

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s