A nu se confunda calmul cu indiferenţa

Oamenii calmi nu sunt indiferenţi. Însă aşa sunt ei percepuţi de cei “entuziaşti”, de agitaţi, de mânioşi, irascibili, nervoşi sau cum vreţi să le spuneţi. Am scris entuziaşti cu ghilimele, pentru că aşa se cred ei, în realitate sunt doar agitaţi, impulsivi şi reacţionează instinctiv fără să se controleze, fără să se gândească la consecinţe şi la răul pe care-l pot face. Unii o fac inconştient pentru că au ajuns nişte sclavi ai instinctelor (în cazul de faţă instinctul agresivităţii), alţii însă o fac conştienţi şi au un scop: acela e de a răni, de a distruge.

Calm nu înseamnă nepăsător, ignorant, moleşit sau leneş. Eşti activ, în alertă, pregătit, dar liniştit şi stăpân pe tine. Dar agitaţii nu pot să priceapă asta. Nu pot să înţeleagă cum poate cineva în situaţii dificile, tensionate sau în situaţii limită, să fie calm. Ei confundă activitatea cu agitaţia. Se agită, se mişcă de colo colo, nu stau locului, vorbesc întruna, se vaită şi în realitate nu fac nimic, asta nu e activitate. Iar dacă ei sunt agitaţi, trebuie să fie toată lumea aşa, dacă nu, eşti acuzat de lipsă de interes, implicare, nepăsare. Sau eşti catalogat încet, leneş, moleşit, aerian.

Cei agitaţi şi furioşi, frustraţii se consumă nervos şi au nevoie de o alimentare continuă cu energie, ajungând să aibă un comportament total nepotrivit cu anumite persoane sau să facă lucruri pe care mai târziu le vor regreta şi care vor fi greu de corectat. Cei calmi nu au nevoie să fie alimentaţi de valuri de energie, nu sunt iritaţi, nici distraţi, mintea le e liberă, nu se supun emoţiilor şi impulsurilor de moment, compară lucrurile la rece şi asta îi ajută să ia decizii, să aprecieze şi să facă alegerile potrivite.

Woman with eyes closed sitting in meadow.

Adesea oamenii calmi sunt văzuţi ca nişte persoane reci. Şi din nou mânioşii greşesc. Nu e vorba de o răceală, ci de un non-ataşament faţă de rezultat. Nu înseamnă că nu îţi pasă şi că laşi totul la voia întâmplării. Înseamnă că eşti relaxat, degajat şi nu te focusezi pe implicaţiile emoţionale ale deznodământului. Altfel, ţie îţi faci rău sau îi răneşti pe cei din jur. Crezi că dacă te agiţi şi te enervezi vei obţine lucrurile pe care le doreşti şi implicit liniştea? Greşeşti. E chiar invers. Numai cu calm obţii ceea ce vrei, fără să calci pe cadavre cum s-ar spune.

Vei spune acum că sunt situaţii dificile în care nu poţi să-ţi păstrezi calmul. Eu îţi spun doar atât: când vei ajunge să înţelegi calmul, vei intra uşor în această stare, natural, fără să depui efort, fără să te calmezi cu forţa sau fără să te prefaci că eşti calm, de faţadă, când înăuntru fierbi. Ca să te poţi concentra pe ceea ce vrei să faci, ca să îndrepţi o situaţie sau să rezolvi o problemă, trebuie să rămâi calm, prezent, să nu te laşi dominat de emoţii. Iar dacă ţi-ai pierdut calmul, acceptă situaţia şi n-o înrăutăţi, nu lăsa emoţiile negative să se intensifice şi încearcă să-ţi redobândeşti calmul. Nu da vina pe factorii externi că ţi-ai pierdut calmul! (o altă greşeală pe care o fac cei care se agită şi se consumă). Calmul implică o relaxare a minţii, iar dacă mintea e relaxată şi corpul e relaxat. Dacă nu, aţi văzut cum e: ne enervăm, ne creşte tensiunea, ne doare capul şi cu timpul ne îmbolnăvim şi mai grav.

Eu sunt o persoană calmă, dar de multe ori sunt văzută altfel de cei cu care interacţionez, exact aşa cum am descris mai sus: indiferentă, rece.

Spre exemplu, am de-a face cu oameni care sunt mereu “în priză”, n-au stare şi când mă văd pe mine liniştită şi văd că nu mă pot scoate din ritmul meu, îmi zic că n-am energie, dar poate eu fac mai multe lucruri într-o zi decât fac ei într-o săptămână, tocmai pentru că nu mă agit şi nu-mi risipesc energia aiurea.

Sau să iau alte exemple, banale de altfel. Ştiţi cum e în mijloacele de transport, când e aglomeraţie, fără să vrei, mai calci pe careva pe picior, îl loveşti din greşeală. Cu siguranţă vi s-a întâmplat şi vouă de mai multe ori. Sunt persoane care acceptă scuzele, n-au nicio problemă şi mai sunt irascibilii, mânioşii care chiar dacă le-ai cerut scuze, se uită urât la tine, aruncă vorbe aiurea, încep să te jignească, alţii să te înjure. Cum ar fi dacă le-aş răspunde şi eu la fel? Unde am ajunge? De curând eram cu Chica, căţeluşa mea la metrou, la gară. Aşteptam metroul. Cum fac câinii şi îşi bagă nasul peste tot să miroasă, Chica s-a dus la o femeie să o miroasă. De vreo 3 ori. Şi ultima dată a atins-o cu botul pe picior. Femeia foarte ofuscată mi-a zis să-mi ţin javra, că dacă se mai întâmplă să o atingă pe picior să-i rupă dresurile, îi da un picior de nu se vede. Acum ce era să fac? Să-i răspund cu aceeaşi monedă, s-o fac şi eu javră? N-am mai fi terminat în veci şi s-ar fi uitat lumea la noi ca la circ. Mi-am cerut scuze şi n-am băgat-o în seamă deşi ea a tot bodogănit până a venit metroul. Bineînţeles a continuat şi în tren (că s-a nimerit să stăm faţă în faţă) aruncându-mi priviri tăioase.

Un alt exemplu: Eram în centrul vechi, la un spectacol de teatru. M-am aşezat fără să vreau în faţa unei fetiţe, n-am văzut-o. Maică-să a venit în spatele meu, m-a bătut pe umăr şi mi-a atras atenţia că nu mai vede copilul. Mi-am cerut scuze şi i-am zis fetiţei să vină în locul meu. Fetiţa a vrut să vină, dar n-a lăsat-o maică-să, apoi a luat-o de acolo şi m-a făcut nesimţită, deşi îmi cerusem scuze şi i-aş fi cedat locul copilului. N-am băgat-o în seamă evident, am lăsat-o să vorbească singură pentru că altfel, oamenii prezenţi ar fi asistat la un al doilea spectacol. După cum vedeţi, situaţii banale, lipsite de importanţă, dar care pot degenera dacă nu-ţi păstrezi calmul. Astfel de oameni trebuie ignoraţi. Dacă le intri în joc, nu faci decât să-i alimentezi cu energia de care au nevoie şi nu mai termină. Asta şi aşteaptă. Când nu dai curs invitaţiei la scandal, parcă le tai aripile şi se potolesc dacă văd că n-au cu cine să se certe🙂
Poate nu am fost dintotdeauna calmă, dar cu timpul am învăţat că altfel nu se poate şi că e o calitate necesară în situaţiile dificile, în viaţa cotidiană, o calitate care mă ajută să trec peste necazuri şi care nu mă lasă să fiu devorată de entuziasm şi de deşertăciuni. Calmul mă întăreşte, îmi disciplinează emoţiile, îmi dă posibilitatea să gândesc la rece şi e prima opţiune în situaţiile critice. Cu tărie cred că este o formă de putere.

Calmul sau lipsa calmului te poate face stăpân sau sclav. Tu ce vrei să fii: sclav sau stăpân?

Pace!

Posted on 3 August 2015, in De-ale mele and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 2 Comments.

  1. Aveti perfecta dreptate,insa nu suntem toti la fel , chiar si daca ne dam seama de defecte,cred ca ne putem corecta cu mult exercitiu si dorinta de schimbare.Si uneori esti prins ca-ntr-un vartej ,coplesit de prea multe,pentru a te dezmetici.Ironia sortii este ca tocmai calmul te ajuta sa te dezmeticesti.

    • Da, asa e, suntem diferiti. E ok sa ne pierdem calmul in anumite situatii. Important e sa constientizam si sa nu lasam emotiile negative sa se intensifice, sa redobandim calmul. Culegem ce semanam.Totodata, starea de calm trebuie dobandita, nu contrafacuta, altfel ne mintim singuri si acumulam frustrari.

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: