Virunga – un loc pentru oameni şi gorilele de munte

8

În lume mai există în jur de 720 de gorile de munte, jumătate trăiesc în Parcul Naţional Impenetrabil Bwindi, din Uganda, iar cealaltă jumătate, la 24 km mai la sud, în Munţii Virunga (Africa).

Parcul Naţional Virunga din Republica Democrată Congo este o zonă cu o biodiversitate fără egal, protejată UNESCO, habitat al unor specii rare pre­cum gorila de munte, okapi (o combinaţie între zebră şi girafă), antilope Ruwenzori, păsări siberiene migratoare şi regiunea cu cel mai mare număr de mamifere, păsări şi reptile, specii endemice din Africa. Întins pe o suprafaţă de 800.000 de hectare şi presărat cu vulcani ai Lanţului Virunga, Parcul Naţional Virunga întemeiat în anul 1925, este cel mai vechi parc naţional din Africa şi probabil cel mai mare parc naţional de pe planetă. Aici se află unul dintre cele mai mari lacuri de lavă din lume şi un peisaj foarte diversificat: pădure alpină, savană, pădure tropicală, mlaştini.

4

7

Regiunea Virunga este administrată de ICCN (Institutul Congolez pentru Conservarea Naturii) şi cuprinde 3 parcuri: Parcul Naţional de Gorile Mgahinga, din Uganda, care are cel mult câteva zeci de gorile; Parcul Naţional al Vulcanilor care are probabil 120 de gorile şi Parcul Naţional Virunga, ce adăposteşte nu mai puţin de 200. Gorilele de munte sunt principala atracţie turistică a Parcului Naţional Virunga, iar acest lucru este foarte important pentru că numai din turism, Virunga îşi poate produce propriile venituri pentru asupravieţui. Însă în lipsa unui buget garantat, parcurile naţionale din Congo sunt susceptibile de corupţie şi exploatare în cel mai înalt grad. Congo este una dintre cele mai corupte ţări din lume.

3

În cadrul Festivalului One World Romania puteţi vedea un film documentar emoţionant în care spaţiul de desfăşurare a acţiunii este Parcul Naţional Virunga din Republica Democrată Congo. Eu l-am văzut miercuri seara la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, dar mai rulează astăzi la Cinema Studio, de la ora 22.00. Recomand.

1

” Descoperirea unor zăcăminte de petrol sub lacul Edward atrage sosirea companiei SOCO Internaţional, chiar dacă forarea în parc este ilegală. Acţiunile companiei se înscriu într-un spectru mai larg de agende conflictuale care se intersectează în jurul parcului Virunga: de la ilegalităţile comise de subcontractorii SOCO, unii dintre ei, foşti mercenari, la violenţele braconierilor care ucid elefanţii şi gorilele parcului, la miliţiile rebele care vor procente din profitul realizat din exploatarea petrolului, şi la pădurarii hotărâţi să protejeze cu orice preţ viaţa gorilelor. Excepţionalul documentar semnat de Von Einsiedel curge în ritmul unui thriller cu urgenţă activistă conferită de gravitatea contextului politic şi economic din jurul parcului Virunga, atrăgând atenţia asupra modului în care volatilitatea contextului contemporan se adaugă tradiţiei de violenţă şi istoriei coloniale a Congo-ului. În acelaşi timp, lumea polarizată de interesul pentru gorile vs. petrol descrisă de Virunga este doar un caz selectat dintr-un spectru mai larg de contexte de injustiţie violentă ce persistă în alte zone ale globului unde comunităţi vulnerabile sunt stabilite în zone cu bogaţii naturale.” (sursa: http://www.oneworld.ro)

6

5

2

Documentarul a fost „adoptat” de WWF România.

PREMII ŞI FESTIVALURI

2015 – Academy Awards, SUA, Nomination for Best Documentary

2015 – Independent Spirit Awards, SUA, Nomination for Best Documentary

2015 – BAFTA Awards, Marea Britanie, Nomination for Best Documentary

2015 – Cinema Eye Honors Awards, SUA, Outstanding Achievement în Cinematography

2015 – Director’s Guild of America Awards, SUA, Nominated for Outstanding Directorial Achievement în Documentary

2015 – Producer’s Guild of America Awards, SUA, Nominated for Outstanding Producer of Documentary Theatrical Motion Pictures

2014 – Hamptons International Film Festival, SUA, Award for Social Justice and Voice of the Voiceless Award

2014 – CPH:DOX, Danemarca, F:ACT Award Honorable Mention

2014 – Camden International Film Festival, SUA, Best Documentary Feature

2014 – DOXA Documentary Film Festival, Canada, Best Feature Documentary

2014 – Cinemambiente, Italia, Best International Documentary and Student Jury Award

2014 – Filmambiente, Brazilia, People’s Choice Award and Special Jury Prize

2014 – GreenFilmFest, Argentina, Audience Award

2014 – Abu Dhabi Film Festival, Emiratele Arabe Unite, Black Pearl Award

2014 – Hot Docs, Canada, Emerging International Filmmaker Award

2014 – Tribeca Film Festival, SUA

Posted on 20 March 2015, in Recomandari and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: