Laptop Garage mi-a tunat laptopul

Sunt acuzată mereu că sunt dependentă de calculator şi de internet. Pledez vinovată. Recunosc, pentru mine calculatorul şi internetul reprezintă un univers indispensabil. O putem numi dependenţă, dacă vreţi. Este o formă de dependenţă, dar nu este în stare avansată. Adică nu am ajuns (încă) la stadiul în care să mă izolez de tot, să stau non-stop cu nasul în calculator şi să nu mai ştiu nimic altceva. Zilnic petrec câteva ore bune în faţa calculatorului, atât la serviciu cât şi acasă, iar dacă sunt plecată, oricum am tabletă cu mine sau intru pe internet de pe telefon. Cel mai mult timp îmi ocupă bloggingul, reţelele de socializare şi apoi restul (email, informaţie, editare foto etc). Cu toate acestea, găsesc timp şi pentru alte activităţi – voluntariat, plimbări, merg la teatru, la diverse spectacole, la tot felul de evenimente culturale, la film, citesc sau experimentez în bucătărie. Deci nu mă afund cu totul în lumea virtuală şi consider că excesele (de orice fel, dacă vorbim la modul general) dăunează. Însă nu văd nimic rău în a naviga zilnic pe internet, pentru că viaţa fără tehnologie ar fi imposibilă în zilele noastre, un haos. Nu mi-aş mai putea imagina viaţa fără calculator. Şi cred că aş mai putea trăi fără, doar dacă nu aş ştii nimic despre toate acestea.

Fără calculatoare şi internet ar însemna practic să ne întoarcem în timp cu zeci de ani şi asta ar avea multe implicaţii majore şi consecinţe negative.

laptop-image

sursa foto: accuratecomputer.wordpress.com

Într-o lume de consumerism tehnologic în care toate domeniile vieţii utilizează pe scară tot mai largă calculatorul, device-urile portabile sunt la mare căutare, iar producătorii de astfel de device-uri îşi concentrează atenţia spre perfecţionarea tehnologiei, pentru a-i satisface pe utilizatori. În plină era digitală, device-urile portabile, obiectele ingenioase, gadget-urile, sunt la modă şi ne conduc viaţa, schimbându-ne modul în care interacţionăm cu oamenii şi cu mediul înconjurător. Suntem avizi de tehnologie şi mereu ne dorim ceva nou, mai performant, mai ingenios, iar tehnologia, vedem cu toţii, avansează uimitor de repede.

Şi pentru că mi-am recunoscut public dependenţa mea faţă de internet şi calculator, mai am o confesiune de făcut. Sunt pasionată de gadget-uri… în fază terminală. Şi nu ştiu dacă mai am leac… Ştiţi voi vreun leac?? Îmi place să am ultimele modele de telefoane, de tablete, laptop-uri, sunt la curent cu noutăţile şi achizitionez întruna tot felul de gadget-uri. De unele mă plictisesc repede şi ori nu le mai folosesc, uit de ele, ori le fac cadou şi scap de ele. De două lucruri nu am cum să mă plictisesc sau să mă privez: smartphone-ul şi laptopul. Şi am foarte mare grijă de device-urile mele preferate. Totodată, îmi place să le accesorizez. Le tunez, le înfoliez ca să le protejez, le personalizez cu skin-uri speciale, îmi cumpăr tot felul de accesorii pentru ele, geantă şi husă de protecţie cu iepuraş, cu şoricel, cu pisicuţă, cu inimioare, sclipici şi cristale swaroski; le pun şi papion, fundiţă, că-s ale mele şi vreau să fie frumoase. Şi nici nu-mi plac lucrurile sobre şi anoste, cu atât mai mult să fie aşa cele pe care le folosesc eu cel mai mult şi cel mai mult. Ultima dată mi-am achiziţionat o geantă laptop pink🙂 . E bună şi pentru tabletă şi pentru un laptop de 11.6 inch.

geanta laptop

Geanta Tuncano dispune de buzunare exterioare pentru accesorii şi încărcător laptop precum şi de cordon pentru purtarea pe umăr. E la promoţie pe site-ul Laptop Garage.

Şi tot pentru tableta mea Asus Transformer am luat un încărcător auto că mare nevoie aveam de el.

incarcator laptop
Nici laptop-ul nu l-am neglijat. Nu-mi place doar să-l folosesc şi să nu-mi pese de nimic altceva, să-l las pe unde apuc, iar dacă ceva se strică s-o lălăi aşa până nu mai merge. Spre exemplu, căţeaua care mai face prostioare din când în când, mi-a ros cablu de la încărcător şi a trebuit să-l schimb. Tot Laptop Garage m-a ajutat.

încărcător laptop Acer Aspire

model-aspire-one-531h

I-am luat şi straie noi: o geantă Tuncano bordeaux.

originala-tucano-16inch

Compatibilitate: laptop/notebook de 15,6 – 16 – 16,4 inch şi apple macbook pro 15 şi 17 inch .

originala-tucano-16inch (1)
Geanta dispune de buzunare exterioare pentru accesorii şi încărcător laptop precum şi de cordon pentru purtarea pe umăr. Culoare: Bordeaux.

Nu puteam să nu-i iau laptop-ului meu şi un cooler ca să nu se înfierbânte prea tare din cauza mea.

cooler

Şi un mouse wireless (Logitech) că e mai bun pentru jocuri…

mouse

Dintotdeauna am avut o problemă cu stocarea pozelor, mai ales pe laptop-ul pe vechi care avea şi-aşa memoria mică. Era şi cazul să-mi fac cadou un HDD extern. Acum sunt fericită şi…liniştită că am unde să-mi salvez miile de poze.

hdd

Şi uite aşa Laptop Garage m-a ajutat să-mi tunez şi să-mi răsfăţ laptopul… Răsfăţul a fost şi pentru mine, desigur.

Laptop Garage este un site dedicat produselor pentru device-uri portabile. Dacă eşti pasionat de aşa ceva şi vizitezi site-ul, ai putea sfârşi că şi mine prin a-ţi umple biroul de tot felul de accesorii utile pentru laptop-ul tău şi nu numai (şi pentru tabletă sau smartphone).

Magazinul online are grupate produsele în 30 categorii, de la baterii, încărcătoare, display-uri până la accesorii wireless, coolere, hdd extern, huse de protecţie şi genţi. Şi multe multe promoţii acum!

Site-ul are o grafică plăcută şi meniul este uşor de accesat, astfel încât găseşti uşor produsele căutând prin categoriile dispuse în partea stângă a ecranului. Avantajul, pe lângă preţurile bune, este că poţi găsi într-un singur loc mai multe produse de care ai avea nevoie pentru laptop-ul tău.

Intră pe site-ul Laptop Garage sau devino fan-ul paginii de Facebook Laptop Garage pentru a beneficia de super oferte! Merită!

logo-laptop-garage

Posted on 26 February 2015, in Pe ce cheltuim banii, Recomandari and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: