Cum evităm irosirea mâncării? Plus câteva idei de a folosi pâinea veche.

Risipa de mâncare este o problemă acută, mai ales în ţările bogate. În S.U.A spre exemplu, o familie aruncă circa 40% din alimentele pe care le cumpără, iar dacă stăm să facem un calcul, asta înseamnă o risipă de 165 de miliarde de dolari anual, ceea ce mi se pare grav şi trist totodată, în condiţiile în care, în ţările sărace, subdezvoltate, sunt oameni care nu au ce mânca şi nici apă potabilă, copii subnutriţi, oameni care mor de foame. Acum, în lume, zece milioane de oameni mor de foame şi alte 850 de milioane suferă din cauza lipsei de hrană.

copil

sursa foto: semneletimpului.ro

La nivel internaţional, aproximativ 1,3 miliarde de tone de alimente sunt irosite în fiecare an, aşa că, în contextul crizei resurselor, comunitatea internaţională face eforturi pentru educarea populaţiei în spiritul unui stil de viaţă sustenabil.

Şi în ţara noastră irosirea mâncării este o problemă serioasă. Fiecare român aruncă aproximativ 100 de kilograme de mâncare anual; 15% din mâncarea aceasta nu este nici măcar scoasă din ambalaj. Acum fiţi sinceri şi recunoaşteţi: de câte ori n-aţi aruncat mâncarea la gunoi? De câte ori aţi uitat de caşcavalul, brânza din frigider care au ajuns la coşul de gunoi pentru că s-au uscat aşteptându-va să le mâncaţi sau de iaurtul început acum câteva zile care nu mai e bun dacă nu e desfăcut pe loc? Sau pâinea? Pâinea de câte ori aţi aruncat-o pentru că s-a uscat şi chipurile n-aveţi ce face cu ea? (o să vedeţi un pic mai târziu ce puteţi face cu ea, până atunci mai vorbim pe subiect). Asta se întâmplă pentru că atunci când mergem la magazin facem cumpărături ca disperaţii, de parc-ar fi sfârşitul lumii, uitând că e şi mâine o zi şi uite aşa umplem frigiderele cu alimente, ca peste câteva zile să aruncăm din ele pentru că s-au învechit. Urât!

Mâncăm noi tot ce cumpărăm? Sau mai mult ne mâncăm “banii”, îi aruncăm pe fereastră, cum s-ar zice…? Şi apoi, unii dintre noi ne mai şi văităm că n-avem bani…

deseuri-alimentare

sursa foto: medierenet.ro

Vestea bună este că fiecare dintre noi poate face ceva în acest sens, îşi poate schimba stilul de viaţă şi “atitudinea asta ostilă” faţă de resursele planetei. Putem alege să utilizăm înţelept resursele şi să îi inspirăm şi pe cei din jur să facă la fel.

Putem economisi şi evita risipa cumpărând inteligent şi preparând mâncăruri inteligente. Toată nebunia asta cu risipa începe cu coşul de cumpărături, la magazin. Dacă cumpărăm ceea ce ne trebuie şi mâncăm ceea ce cumpărăm, evităm irosirea mâncării. Ideal este să ne facem şi un plan sau o listă înainte de a merge la cumpărături, după ce am verificat în prealabil frigiderul, cămara, dulapurile din bucătărie sau locurile unde depozităm alimentele. Legumele proaspete trebuie gătite repede ca să nu se strice sau le putem congela. Sau putem cumpăra legume, produse congelate, conserve. Inclusiv pâinea (care sfârşeşte de cele mai multe ori la gunoi) o putem congela. Dacă ne e poftă de un anumit fel de mâncare şi ne lipsesc anumite produse, ingrediente, putem face improvizaţii cu ce avem la îndemână în casă. Şi de ce nu să “reciclăm” resturile de mâncare”, adică să transformăm resturile într-un nou preparat. Spre exemplu, din pâinea veche putem face o budincă de pâine (o să postez într-o zi o reţetă foarte faină de budincă de pâine) sau bruschete sau pizza (da, pizza!) şi câte şi mai câte (o să vedeţi!). Cozonacul de sărbători care s-a uscat şi nu ne mai place îl putem folosi pentru a prepara un salam de biscuiţi gustos (şi pentru asta am o reţetă faină). Mămăliga iarăşi, o putem “recicla” (într-un alt articol veţi vedea cum, cât de curând). Resturile de cartofi le putem transforma într-o salată cu ceapă şi alte legume, cu un pic de oţet şi ulei, plus condimente după preferinţe. Şi lista poate continua. Idei şi soluţii sunt, important e să vrem şi să luăm atitudine, să nu ne mai arătăm indiferenţi faţă de pământul asta care ne oferă toate resursele necesare vieţii. Până la urmă e vorba de respect! Respect faţă de planetă şi respect faţă de semenii noştri.

pamantul-o-planeta-albastra-masculinizata-2284349-300x224

sursa foto: stopco2.ro

E posibil ca mulţi dintre noi să creadă că adoptarea unui stil de viaţă mai responsabil presupune un mare efort, dar aţi văzut că nu e chiar aşa… şi sunt sigură că şi tu acum, când citeşti aceste rânduri, ai deja în minte câteva idei prin care poţi irosi mai puţină mâncare. Aşa că, până pe 15 februarie, dacă deţii şi tu un blog, te provoc să împărtăşeşti trei idei pe care le-ar putea folosi oricine ca să economisească în bucătărie. Fii #EroulSaptamanii şi spune-ne şi nouă sfaturile tale, iar CurteaVeche Publishing te va răsplăti. Are şi un premiu special pentru implicare, pe care îl va oferi pe 19 februarie. Acest concurs a început cu ocazia lansării la noi în ţară a cărţii „Economiseşte cu Jamie”, un volum care adună într-un singur loc 120 de reţete care pot fi făcute cu buget redus şi care te învaţă cum să valorifici ingredientele la maximum. Totodată, cei de la Curtea Veche Publishing au ales să promoveze concursul şi prin intermediul Blogal Initiative şi să găsească printre bloggerii platformei, câţiva eroi. Nu uita să foloseşti hashtag-urile #SaveWithJamie şi #EroulSaptamanii şi să laşi link-ul articolului tău într-un comentariu la această postare de pe site-ul Curtea Veche Publishing: http://www.curteaveche.ro/blog/2015/01/27/economiseste-cu-jamie-fii-eroulsaptamanii-la-curtea-veche-publishing/

Macheta-premii-mari-01-1024x513

De Jamie Oliver cred c-aţi auzit. Dacă nu, aflaţi că Jamie este unul dintre cei mai cunoscuţi bucătari din lume. Este protagonistul a numeroase serii de emisiuni, difuzate în peste 100 de ţări, autor a 26 de cărţi de reţete, dintre care 11 publicate şi în România, la Curtea Veche Publishing, cea mai recentă carte apărută la noi în ţară fiind cea despre care am scris mai sus.

Irosirea mâncării este o problemă acută în țara noastră. Vestea bună este că fiecare dintre noi poate face o diferență în acest sens. Jamie Oliver propune în noua sa carte, “Economisește cu Jamie”, apărută la Curtea Veche Publishing, un nou stil de a face cumpărături, de a găti și de a utiliza alimentele astfel încât să economisim mai ușor. Rețetele sunt realizabile cu un buget redus și gândite astfel încât să valorifice la maximum ingredientele, inclusiv resturile rămase după o masă copioasă. În plus, fiecare porție este gândită astfel încât să coste mai puțin decât un produs de tip fast-food. Jamie vrea să ne arate că a venit timpul să ducem mâncarea la un alt nivel, cumpărând isteț, gătind inteligent și irosind mai puțin.

Economiseste cu Jamie_Coperta_presa

În continuare, vin cu câteva idei despre cum putem folosi pâinea veche, probabil alimentul cel mai des aruncat la gunoi. Nu ştiu alţii cum sunt, nu ştiu dacă voi aţi realizat vreodată câtă risipă faceţi aruncând pâinea. Sau poate chiar v-aţi pus întrebarea asta: ce să fac cu pâinea veche şi tare???

Uite ce fac eu! (şi credeţi-mă pe cuvânt, pâinea veche şi uscată chiar se poate transforma în ceva absolut delicios!)

De cele mai multe ori o fac pesmet, crutoane (delicioase în supele cremă de conopidă şi broccoli, preferatele mele) şi rondele coapte cu diverse arome, condimente. Sau îmi fac tartine şi friganele fel de fel.

tartine2

Mai jos aveţi câteva sugestii împreună cu reţetele pentru fiecare şi cu acestea închei şi articolul.

Tartine cu crudităţi, tartine cu dovlecei şi frigănele cu dulceaţă

Pentru tartinele cu crudităţi aveţi nevoie de:  baghetă de pâine veche, 3 mere, 300 gr. ţelină, 3 ouă, o lămâie, o linguriţă muştar, 200 ml ulei, 5 morcovi potriviţi, 1-2 fire de ceapă verde sau usturoi verde, sare şi piper după gust.

Pentru început preparaţi maioneza după cum bine ştiţi. Fierbeţi 2 ouă (să fie tari). Pisaţi gălbenuşurile fierte cu o furculiţă, apoi adăugaţi un gălbenuş crud şi amestecaţi. Puneţi sare după gust şi o linguriţă de muştar. Adăugaţi ulei treptat şi amestecaţi continuu. Totodată puneţi şi zeamă de lămâie.

Merele le daţi pe răzătoarea mare, iar ţelina şi morcovii pe răzătoarea mică.

Amestecaţi crudităţile cu maioneză şi pregătiţi feliile de pâine pentru tartine. Tăiaţi bagheta uscată cu ajutorul unui cuţit bine ascuţit şi aşezaţi feliile într-o tavă de cuptor. După ce le-aţi lăsat câteva minute să se rumeneasca, puneţi pe felii salată de crudităţi şi ornaţi cu feliuţe micuţe de lămâie şi rondele de ceapă verde sau usturoi verde.

Sunt foarte foarte gustoase!

tartine

Tartine cu dovlecei

Ingrediente: pâine toast veche (sau orice fel de pâine), 1-2 ouă, lapte, un dovlecel, sare, piper şi condimente după preferinţă, chiar şi usturoi.

Bateţi ouăle cu furculiţa şi amestecaţi cu laptele şi condimentele după gust. Tăvăliţi feliile de pâine prin acest amestec şi aşezaţi-le într-o tavă întinsă de cuptor tapetată cu hârtie de copt. Apoi aşezaţi rondele subţiri de dovlecei şi lăsaţi tava la cuptor până se rumenesc.

dovlecei2

dovlecei

Frigănele cu dulceaţă de cireşe

friganele2

Necesar: pâine veche, lapte, ouă, dulceaţă (cu cireşe am făcut eu), ulei pentru prăjit.

Pâinea veche o tăiaţi felii cu o grosime potrivită, cu ajutorul unui cuţit bine ascuţit. Bateţi ouăle cu furculiţa şi amestecaţi cu lapte. Înmuiaţi feliile de pâine şi prăjiţi-le în ulei încins. Apoi ungeţi-le cu dulceaţă după pofta inimii. Delicioase! Şi merg perfect cu un ceai sau cu o cană de lapte fierbinte. Enjoy!

friganele

Poftă bună!

GetaLiaMihaela, vă invit să scrieți pe blogurile voastre trei idei aplicate de voi pentru a economisi în bucătărie şi a evita risipa!

Posted on 14 February 2015, in Bucatareala, Ce mai reciclam..., Chestiuni serioase and tagged , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 1 Comment.

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: