Mic dejun de blogger: Ouă înfoiate şi bruschete cu roşii şi busuioc

Umblă o vorbă în popor, foarte valabilă, pe care eu o pun în aplicare: Mănâncă la micul dejun ca un rege, la prânz ca un prinţ şi seara ca un cerşetor. Numai că mie, gurmandă de fel, nu-mi ajung cele trei mese şi întotdeauna ronţăi câte ceva între mese: seminţe, alune, fructe, cereale şi… dulciuri, dar asta-i altă discuţie.

Micul dejun este foarte important pentru mine şi fără el nu pot să-mi încep ziua plină de vitalitate şi forţă. Am adoptat acest obicei stabil, sănătos de cum am înţeles că masa de dimineaţă este esenţială pentru o mai bună funcţionare a metabolismului. Dimineaţa, caloriile din alimentele consumate sunt arse mai uşor pe parcursul zilei, asta însemnând un control mai bun al greutăţii, iar cei care obişnuiesc să servească micul dejun au o rată metabolică de 4 ori mai mare decât cei care sar peste această masă. Totodată, factorul de coagulare al sângelui este mai mic, aşadar o circulaţie mult mai bună a sângelui.

mic-dejun_7ceda374cc

Dar înainte de a mânca dimineaţa, mai am un obicei, unul sănătos, cu efecte tămăduitoare chiar: beau 650 de ml de apă la temperatura camerei, pe stomacul gol. Sau îmi fac o băutură cu lămâie şi bicarbonat de sodiu sau fresh-uri de legume şi fructe (despre asta într-un alt articol). Pentru a funcţiona optim, organismul nostru are nevoie de apă, astfel că cele câteva pahare de apă băute pe stomacul gol, vor ajuta organismul în mai multe dezechilibre, afecţiuni, boli: dureri de cap, tahicardie, gastrite, diabet, probleme cu rinichii, probleme urinare, diaree sau constipaţie, afecţiuni ale nasului şi gâtului, dezechilibre cardio-vasculare, nivel crescut de grăsimi în sânge, bronşite, astm. La mine a dat rezultate excelente. Recomand!

După ce au trecut 45 de minute de când am băut apa sau sucurile, servesc micul dejun, care de regulă constă în cereale, lactate, fructe, ouă, soia. Fructele le mănânc întotdeauna cu o jumătate de oră înainte sau după ce mănânc altceva. Au fost vremuri când şi cafeaua era prezentă la micul meu dejun, dar de când am renunţat la fumat, nu mai beau nici cafea sau mai beau, dar rar, ocazional.

Iată cum arată un mic dejun de-al meu: Ouă înfoiate la meniu, cu bruschete şi brânză.

10

Dacă te-ai plictisit de clasicele ouă ochiuri în tigaie, poţi încerca nişte ouă înfoiate pe care le faci aşa:

Separi albuşurile de gălbenuşuri. Pui sare în albuşuri şi le mixezi/baţi spumă. Tapetezi o tavă de cuptor cu hârtie de copt şi cu o lingură pui în tavă grămăjoare de albuşuri spumă, apoi aşezi gălbenuşurile şi presari sare şi piper, după gust.

9

Dai tava la cuptor până când se coc. Fără ulei, fără prăjeală!

8

Eu le-am servit cu nişte telemea light şi bruschete cu roşii şi busuioc pe care le-am pregătit aşa: am pus într-o tavă la cuptor, felii de pâine integrală şi le-am rumenit niţel, apoi am tăiat cubuleţe mici de roşii şi le-am aşezat deasupra tartinelor şi am presărat busuioc uscat.

Poftă bună!

7

Şi o cafeluţă cu un fursec pentru cafegii, că eu una nu mai sunt demult. Am înlocuit cafeaua cu ceaiuri. Ceaiul de cătină este un bun energizant.

12

Micul dejun ar trebui să fie cea mai importantă masă a zilei. Dacă pentru tine nu-i aşa, atunci ar trebui să te gândeşti serios la acest lucru şi să faci un prim pas către o schimbare în mai bine. Şi pentru că informarea este esenţială pentru a face alegerile corecte în alimentaţie, te invit să aflii mai multe despre principiile unei diete echilibrate intrând pe site-ul www.complete-life.ro .

Pe lângă sfaturi privind o dietă echilibrate, vei găsi şi sugestii de meniuri sănătoase precum şi sfaturi de încredere, informaţii importante despre diabet. Pe 14 noiembrie, ca-n fiecare an, s-a sărbătorit Ziua Mondială a Diabetului, iar anul acesta, Federaţia Internaţională de Diabet şi-a dorit să atragă atenţia asupra importanţei unei alimentaţii sănătoase, atât pentru prevenirea diabetului zaharat de tip 2, cât şi pentru o gestionare mai bună a acestei afecţiuni de către persoanele cu diabet. Alături de tratament şi activitate fizică regulată, dieta este parte integrantă a planului de gestionare a diabetului zaharat, pentru că o alimentaţie sănătoasă contribuie la obţinerea şi menţinerea controlului glicemic.

Complete-Life-680x150px-600x132

Şi pentru că mi-a plăcut tare mult iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet, o susţin cu drag pe blogul meu, aşa că voi mai posta şi alte articole despre campanie şi bineînţeles, voi veni cu alte idei pentru micul dejun. Veţi vedea cum arată un mic dejun de blogger serios 🙂

Advertisements

2 thoughts on “Mic dejun de blogger: Ouă înfoiate şi bruschete cu roşii şi busuioc

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s