Global Frackdown – Eveniment mondial împotriva gazelor de şist

Astăzi, 11 octombrie, însute de oraşe din toată lumea şi în cadrul comunităţilor ameninţate de exploatarea gazelor de şist, a avut loc evenimentul mondial împotriva gazelor de şist „Global Frackdown”. Primul eveniment Global Frackdown a avut loc în septembrie 2012 şi a reunit 200 de comunităţi din peste 20 de ţări în acţiuni de combatere a fracturării hidraulice, iar al doilea eveniment a avut loc în octombrie 2013, reunind 250 de activităţi în 30 de ţări de pe 6 continente. (http://www.globalfrackdown.org)

Global Frackdown reuneşte oameni preocupaţi de protecţia mediului din toată lumea, timp de o zi, pentru a transmite oficialilor aleşi de pe tot cuprinsul globului că îşi doresc un viitor cu energie curată,regenerabilă, nu combustibili fosili,poluanţi, un mediu curat fără ameninţarea pericolelor pe care le presupune fracturarea hidraulică. Greenpeace România a organizat o acţiune de solidaritate, un protest paşnic, autorizat, în Piaţa Universităţii, în Parcul Colţea, derulat între orele 16 şi 19. Participanţii au afişat mesaje împotriva fracturării hidraulice şi în favoarea energiei regenerabile.

1
2
3
Advertisements

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s