The Mother Monster in Romania!

Joi, pe 16 august, am avut ocazia si placerea s-o vad cantand live in Romania pe cea mai controversata si mai in voga artista la ora actuala, in cadrul turneului mondial The Born This Way Ball Tour.

Nu sunt fan Lady Gaga, nu sunt innebunita dupa ea, nu ma imbrac in stilul ei, nu m-apuca plansul daca nu reusesc sa iau un autograf de la ea si nici n-as astepta-o o noapte in fata hotelului unde e cazata (cum au facut fanii infocati) doar ca s-o vad si sa fac poze cu ea, nu-mi rup hainele de pe mine si nu-mi smulg parul din cap cand o vad. Intelegeti ce vreau sa spun, nu? Imi place si atat. Imi place stilui ei excentric atat de discutat, extravaganta, imi plac tinutele ei ciudate si iesite din tipare, videoclipurile originale iar are unele piese sunt chiar bune.
Am vrut sa merg la concert mai mult din curiozitate si pentru ca stiam ca e crazy si ca o sa fac show. Recunosc, am asteptat cu nerabdare concertul dar a meritat si pot spune ca nu m-a dezamagit. Inca nu pot sa ma hotarasc daca asta a fost cel mai bun show la care am fost pana acum sau concertul Bon Jovi. Inca ma gandesc.

Si dati-mi voie sa va contrazic daca aveti tendinta sa credeti ca Lady Gaga este doar un produs de PR si marketing. Sunt doar prejudecati, asa credeam si eu, insa mi-am schimbat parerea. Lady Gaga e talentata, are voce si a demonstrat asta cantand live timp de ore la concertul din Piata Constitutiei. A stiut sa imbine muzica cu dansul si spectacolul si ce-a iesit a fost un show de zile mari!

In deschiderea concertului am urmarit un moment artistic pus in scena de Lady Starlight, un spectacol de mima, dans si teatru cu semnificatii oculte ce avea sa anunte ce va urma. N-am prins tot spectacolul, pentru ca nu am ajuns de la inceput, asa ca nu va pot spune prea multe de Lady Starlight. In continuare a cantat o trupa rock foarte simpatica de care sincer nu auzisem, dar am inteles c-ar fi destul de cunoscuta si care are niste piese foarte bune. The Darkness se numeste trupa. Am fost putin surprinsa sa vad ca Lady Gaga a ales o trupa rock in deschiderea concertului ei.

Inainte sa inceapa sa cante, am avut o discutie in contradictoriu cu persoana care m-a insotit la concert. Zicea ca Lady Gaga o sa intarzie, iar eu l-am contrazis argumentand ca-i o profesionista si ca nu-si permite un astfel de gest.  Chiar am vrut sa punem un pariu. Uitandu-ma la ceas, era deja 20.40 si Gaga nu aparuse… Deci daca puneam pariu, l-as fi pierdut . Gaga n-a intarziat doar 10-15 minute (stiti, sfertul academic) ci aproape o jumatate de ora! Ei, asta nu mi-a placut dar am trecut peste cand am vazut ce-a urmat si am iertat-o.

 

 

A fost o adevarat isterie cand a cazut cortina si a fost dezvelita scena, un superb castel gotic. Apoi Gaga, calare pe un armasar negru. O nebunie!! Nu mai zic de costumatia ei, de costumele tuturor in general, machiajele, decorul cu adevarat impresionant, tehnologia folosita. Gaga a schimbat pe putin 10 costumatii, toate freaky si sofisticate.

 

 

La un moment dat a aparut pe scena imbracata intr-o rochie imitatie de carne, a dansat printre carcase transate de carne, iar dansatorii au bagat-o apoi intr-o masina de tocat carne.

 

 

O alta costumatie a fost una in care purta un sutien cu 2 arme, doua pusti care ieseau fiecare din cate un san. Intr-o alta scena, a fost si Mother Monster si Baby Monster si a iesit dintr-un uter urias in urlete terifiante.

 

Ne-a cantat de pe o motocicleta, ne-a cantat si la pian si voce, la un microfon legat cu un lant de motocicleta. Ne-a cantat printre cruci si a levitat deasupra scenei. Ne-a uimit in fel si chip prin diverse ipostaze freaky. I’m not a product of your government, Romania, a zis Lady Gaga, iar publicul a intrat in delir… I’m just born this way!

 

 

 

 

 

Intre piese, cand parasea scena sa se schimbe, aparea mereu o holograma horror cu chipul ei care ne vorbea pana isi facea aparitia pe scena The Mother Monster.

La un moment dat a parasit scena pentru ca mai apoi sa aflam c-a iesit sa vomite. A fost sincera si ne-a spus ca i se intampla des la concertele ei. De altfel, dupa concert, am vazut la tv, ca au venit doua ambulante sa-i acorde ingrijiri speciale artistei. Am auzit si niste comentarii amuzante, cum ca i s-ar fi facut rau de la sarmalutele romanesti. Nu prea cred, se pare ca are un bucatar care sta in permanenta in preajma ei si-i prepara tot felul de specialitati, deci nu sarmalutele noastre au fost cauza.
Lady Gaga a stiut sa se faca placuta, a stiut cum sa vorbeasca cu publicul si a stiut tot timpul ce face pe scena, pastrand limitele bunului simt. Ma refer aici la unele elemente de blasfemie, unele gesturi, simboluri si actiuni pe care unii le-ar putea considera ofense aduse bisericii si instigare la homosexualitate, satanism sau pervertire a tineretului.

Am mai constat uimita ca Lady Gaga nu este o infumurata, este modesta in ciuda tuturor comentariilor negative despre ea. Aceasta ne-a povestit cu modestie cum a inceput de jos totul, cat de mult a muncit, de mic copil si cum a  ajuns de la un public de cateva zeci de persoane la un public de cateva zeci de mii cum a fost cel din Bucuresti. Circa 35.ooo de persoane au fost prezente la concert!

Show-ul a fost unul complex, grandios si asta se datoreaza nu numai artistei care are o voce incredibila dar si band-ului. Desi initial am crezut ca acompaniamentul este pe banda, am ramas muta de uimire sa vad live-band-ul care are nota 20 din partea mea, iar tobosarul negru merita toate laudele, la fel si chitarile. Nu m-asteptam sa cante atat de bine live si, in acelasi timp sa faca miscari de scena solicitante. Foarte bine au sunat piesele ei live!

 

 

Spre final, la piesa Marry the Night, Gaga a luat doi copii din public, o fetita si un baiat, i-a luat in brate, i-a invartit, i-a pupat si a dansat alaturi de ei, apoi a disparut cu ei sub scena. Fetita a primit si o mica amintire de la Lady Gaga.

Am reusit sa fac si cateva fotografii, e adevarat, distanta nu prea m-a ajutat, dar macar am avut norocul sa stau la peluza si sa pot face poze mai de sus, ca altfel de la gazon, n-as fi reusit.

 

Ce ne-a cantat Lady Gaga:
 
Highway Unicorn (Road to Love)
Government Hooker
Born This Way
Black Jesus/Amen Fashion
Bad Romance
Judas
Just Dance
LoveGame
Telephone
Bad Kids
Heavy Metal Lover
Princess Die
You and I
Electric Chapel
Americano (cu o punere in scena impotriva discriminarii rasiale)
Poker Face
Alejandro
Paparazzi
Scheisse
 
Bis

The Edge of Glory
Marry the Night

 

This slideshow requires JavaScript.

 
Ce nu stiai despre Gaga sau lucruri mai putin cunoscute publicului
 
Lady Gaga s-a nascut pe 28 martie 1986, in New York, iar numele sau adevarat este Stefani Joanne Angelina Germanotta. Aceasta s-a remarcat prin talentul ei muzical inca de la o varsta frageda, astfel ca la 4 ani canta la pian melodii dupa ureche. Prima piesa a scris-o la 13 ani dupa care a inceput sa cante si cu vocea. A vrut sa studieze muzica la Julliard unde a si intrat, insa parintii au mutat-o la o scoala catolica. La varsta de 17 ani, a intrat timpuriu la Scoala de Arte Tisch unde a fost o eleva care excela. A parasit scoala devreme insa, pentru a se concentra asupra muzicii 
La 19 ani, Lady Gaga a semnat un contract cu Def Jam Records. Nu se stiu prea multe despre acest lucru, cert este ca afacerea s-a incheiat inainte sa fie lansata vreo piesa, iar apoi artista a inceput sa scrie cantece pentru Interscope Records si sa dea spectacole in Lower East Side in Manhattan, chiar a creat un show burlesc al carei vedeta era Lady Starlight, cea care a deschis concertul Gaga. Din acest moment, Lady Gaga a inceput sa adauge muzicii sale  avangardiste unele elemente din glam rockul preferat, inclusiv Queen. Poate nu stiati, dar numele de Lady Gaga vine de la piesa “Radio Ga-Ga” a renumitei formatii Queen.
Lady Gaga a inceput apoi sa scrie hit-uri pentru Pussycat Dolls, New Kids on the Block, Fergie si Akon. Akon a ramas  impresionat de vocea ei si a vorbit cu seful Interscope, Jimmy Iovine, sa semneze un contract intre ea si firma lui, KonLive.
The Fame a fost albumul de debut al lui Lady Gaga, lansat in 2008 si ajuns ulterior in varful topurilor din sase tari.  Un mix de glam rock, hip hop, pop si sunete de metal, asa putem descrie albumul The Fame care s-a vandut in peste 4 milioane de exemplare, iar de pe internet, a fost descarcat de peste 20 de milioane de ori. Lady Gaga a inceput in 2008 un program intens de turnee, care a continuat pana in anul 2009.
Intre timp, Lady Gaga a castigat o reputatie prin stilul sau excentric, prin modul sau de a combina moda cu muzica. Lady Gaga a declarat ca atunci cand scrie un cantec se gandeste si la ce va purta cand va interpreta piesa sau cum va arata scena.
In ceea ce priveste viata personala, Lady Gaga a dezvaluit in urma unui interviu ca este bisexuala si ca asta este motivul pentru care are mereu probleme in relatiile cu barbatii. Gaga este totodata implicata activ in campanii pentru drepturile homosexualilor.
Advertisements

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s