Posts Tagged ‘continutul de nitrati din apa’

Voteaza Legea Apei!

 www.legea-apei.ro

Legislatia in Uniunea Europeana (si in Romania) permite o limita maxima de nitrati de 50mg/l in ceea ce priveste toate apele potabile. Cu alte cuvinte, legea permite ca o apa minerala naturala imbuteliata sa contina aceeasi cantitate de nitrati cu cea de la robinet. Medicii din intreaga lume gasesc insa aceasta cifra mult prea permisiva, considerand valoarea mult prea ridicata si periculoasa in special pentru sugari si copii mici. Recomandarea lor este de 10 mg nitrati la 1 litru de apa.

Nitratii reprezinta indicatorul principal al poluarii. Astfel, putem afla cat de poluata este zona din care provine o apa minerala verificand continutul de nitrati al acesteia; cu cat mai mic continutul, cu atat apa respectiva este mai aproape de puritate.

Ce sunt nitratii? 

Sunt componenti naturali ai solului, din care se hranesc plantele. Fac parte din ciclul azotului si au un echilibru cu solul, apa si plantele, in mod natural. Activitatea omului rupe insa acest echilibru, prin utilizarea intensiva in agricultura a ingrasamintelor organice naturale si mai ales a celor azotoase sintetice. Ingrasamintele imbogatesc solul, insa aduc cu ele si nitrati, iar acestia se acumuleaza in plantele cultivate, pana la niveluri daunatoare pentru consumatori.

Care sunt efectele nitratilor asupra organismului?

 Ajunsi in contact cu flora microbacteriana gastrica, acestia se transforma in nitriti, forma instabila a nitratilor si sunt cu mult mai toxici. In anumite conditii, nitritii sunt convertiti in nitrozamine care sunt toxice sau cancerigene. Expunerea la nitrati, nitriti si nitrozamine poate avea ca efecte incindente ale diabetului, bolii Alzheimer sau Parkinson.

Nu trebuie sa confundam nitratii cu nitritii. 

Exista ape minerale care specifica pe eticheta 0% nitriti si nu trebuie sa ne lasam pacaliti.  Acest lucru este firesc, intrucat nitritii se gasesc numai in alimente extrem de perisabile, precum branzeturi sau carnuri si se transforma intr-un timp relativ scurt in nitrati, adica forma stabila, cea relevanta.

Bebelusii sunt cei mai vulnerabili la contactul cu nitratii deoarece flora lor microbacteriana nu este asa de dezvoltata incat sa impiedice transformarea nitratilor in nitriti. Acestia au dezavantajul unei secretii gastrice acide scazute, ceea ce contribuie la formarea methemoglobinei. La un PH crescut, bacteriile se inmultesc si favorizeaza transformarea nitratilor in nitriti. Cea mai grava afectiune din cauza ingerarii unui continut prea mare de NO3, este methemoglobinemie sau sindromul “blue baby” sau “boala albastra”, care creeaza probleme cu circulatia oxigenului in sange.

Insa nu numai bebelusii sunt sensibili, ci si copiii pana in 10 ani, acestia putand dezolta afectiuni precum: urticarii, intoxicatii grave, probleme gastrice, intoleranta la anumite proteine, afectiuni ale glandelor tiroide. Gravidele, femeile care alapteaza si batranii sunt iarasi vulnerabili la nitrati.

De ce se pune problema nitratilor in apele potabile de abia acum si pana acum nu s-a discutat nimic despre asta…

Pentru ca, acum mai mult ca niciodata trebuie sa avem grija ce bem. Din anii ’60-’70 a inceput utilizarea masiva a nitratilor in fertilizanti organici si mai ales chimici in cadrul programelor de agricultura intensiva, acestia generand o sursa majora de poluare pentru intreaga Europa. Nitratii din sol s-au infiltrat in panza freatica si de aici au ajuns in apa imbuteliata, pe care o bem acum.

 Pana in 2001, legea prevedea ca o apa minerala dezirabila pentru alimentatia sugarilor sa aiba maxim 10 mg/l nitrati.

http://www.moficial.ro/2001/495.pdf

In 2005 insa, s-a revocat legea si s-a revenit la 50 mg/l. http://www.gov.ro/nota-de-fundamentare-h-g-nr-1020-01-09-2005__l1a83830.html

“În ceea ce priveşte limita admisibilă pentru concentraţia de nitraţi s-a considerat că este prea scăzută şi s-a acceptat o valoare identică cu cea de la apa potabilă, respectiv 50 mg la litru.”

Asta s-a intamplat in Romania, caci alte tari au redus limita de nitrati. AFSSA, Agence Francaise de Securite Sanitaire des Aliments, a stabilit un nivel maxim de contaminare cu nitrati de 10 mg/l pentru siguranta apei potabile.

Elvetia a redus limita maxima a continutului de nitrati din apa minerala la jumatate, adica 25mg/l.

http://www.anses.fr/Documents/EAUX2001sa0257.pdf

In Canada, limita continutului de nitrati in apa de la robinet este de zece ori mai mica decat in Romania, adica doar 5 mg/l fata de 50.

Stiati ca… in natura, nitratii se gasesc in cantitati intre 1 – 2,5 mg/L. Iar orice este peste aceasta limita, este factor uman de poluare.

Intra pe www.legea-apei.ro si voteaza si tu Legea Apei! Votand, sustii modificarea si completarea articolului 19 din Hotararea Guvernului Romaniei nr. 1020 din 01/09/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare si comercializare a apelor minerale naturale privind obligativitatea mentionarii continutului de nitrati si nitriti pe etichetele tuturor apelor minerale.

Aici gasesti formularul prin care devii si tu unul din sustinatorii Legii Apei: http://www.legea-apei.ro/formular.html

Semneaza pentru introducerea continutului de nitrati pe etichetele tuturor apelor din Romania! Avem nevoie de 100.000 de semnaturi pentru a modifica Legea Apei.

Ivan Patzaichin, Marius Urzica, Daniela Nane, Claudiu Bleont, Andreea Raicu, Nadine si multi altii se numara printre sustinatori.

Voteaza! Legea Apei este si pentru tine, nu doar pentru noi!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 288 other followers